Curtea Brâncovenească este pe strada Vasile Lupu nr. 43 - 45, în zona Capitol. Este o clădire măricică în care mai funcţionează un hotel, o librărie cu bibliotecă şi ceainărie şi o alimentară bio. Restaurantul este la primul etaj. Este un spaţiu destul de mic, dar aranjat foarte frumos. Culorile sunt alese foarte bine, se îmbină perfect. Este şi o mică terasă, „improvizată" într-un balcon lung şi îngust. Puţin cam înghesuit acel loc, dar atunci când bate puţin vântul, este perfect. Servirea este excelentă. Nu trece un minut de când te-ai aşezat până ajunge ospătăriţa. Meniul este foarte bogat. Poţi alege de la struţ până la căprioară sau multe alte produse ceva mai „normale". Au şi foarte multe băuturi. O mulţime de vinuri şi destule sortimente de bere. Cred că ar mulţumi orice bărbat care merge acolo. Un lucru foarte important este că toată mâncarea este preparată numai din produse naturale, fără fertilizanţi, stimulatori de creştere sau îngrăşăminte.
Am auzit mulţi oameni spunând că produsele bio nu sunt foarte gustoase, dar acest restaurant demonstrează că se înşeală. Mâncarea este excelentă, porţiile nu sunt foarte mari, dar te saturi, şi preţurile sunt acceptabile. Cu 15 lei primeşti ciorbă, felul doi, desert şi pâine. Cu ceva de băut şi ciubucul, nu depăşeşti 25 de lei. Mi se pare un preţ rezonabil. Nici nu trebuie să aştepţi mult până vine mâncarea. Depăşeşte 15 minute atunci când comanzi ceva mai greu de preparat. Este un restaurant perfect pentru masa de prânz alături de prieteni sau colegi. Este retras, mâncarea este bună, preţurile sunt mici şi toate produsele sunt bio. Cu greu poţi cere mai mult. Localul funcţionează pe societatea Liliput Co SRL, administrată de Marcel Bouroş.
Curtea Brâncovenească este primul restaurant care primeşte cinci stele. Pur şi simplu nu am ce reproşa.
Curtea Brâncovenească - Liliput Co