Executivul analizează separarea bugetarilor de "restul lumii" în stabilirea salariului minim, potrivit lui Marius Opran, preşedintele executiv al UGIR-1903 şi participant la discuţiile cu autorităţile privind stabilirea caştigului minim.
"Noi am propus separarea bugetarilor de restul lumii, iar secretarul de stat din Ministerul Muncii Valentin Mocanu a intervenit şi ne-a spus că Guvernul are deja în analiză un astfel de proiect. În aceste condiţii, bugetarii, cei plătiţi de la bugetul central, nu cei din autorităţile locale, ar negocia salariul minim cu Guvernul, iar salariaţii de la privat cu patronatele şi sindicatele", a spus Opran, potrivit Mediafax.
Potrivit lui Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), 800.000 de salariaţi din sectorul sunt plătiţi cu salariul minim, care în prezent este de 600 de lei, şi de aceea a propus premierului introducerea unui salariu minim garantat.
El a arătat că ACPR a propus menţinerea pentru 2011 a salariului minim la nivel naţional de 600 de lei, urmând ca în negocierile în fiecare ramură să se stabilească un alt nivel.
Potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, nivelul de 640 de lei propus de Guvern ca salariu minim pe economie permite încadrarea în anvelopa salarială stabilită şi în numărul de salariaţi prevăzuţi pentru 2011.
"Ceea ce am făcut şi definitivat este că pentru valoarea propusă, de 640 lei, ne încadrăm în anvelopa salarială de care discutam şi în numărul total de salariaţi prevăzuţi pentru anul viitor. Vom continua, la cererea organizaţiilor sindicale, să facem simulări şi pe celelalte valori ale coeficientului unu, şi în momentul în care vom avea datele finale vi le vom comunica", a declarat Mocanu.