Judecătoria Sectorului 6 a respins în această seară ca neîntemeiată propunerea procurorilor de arestare preventivă a şefului serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima. El urmează să fie pus în libertate după ce îi expiră ordonanţa de reţinere.
Vasile Dima, şeful Serviciului Tehnic al Maternităţii Giuleşti, a fost reţinut astăzi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
El va rămâne în arestul Direcţiei Cercetări Penale până mâine, în jurul orei 14.00, când îi expiră ordonanţa de reţinere emisă de procurori.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au contestat decizia de eliberare a lui Vasile Dima, iar contestația se va judeca la Tribunalul Bucureşti.
La instanţă a fost prezentă şi familia lui Vasile Dima, care a refuzat să facă declaraţii. Procesul a durat aproximativ două ore, discuţiile având loc în şedinţă nepublică.
Trebuia să verifice instalaţiile
Dima a fost chemat astăzi la Parchet, pentru audieri, iar după o scurtă discuţie cu procurorii, acestuia i-a fost comunicată decizia de reţinere pentru 24 de ore.
Vasile Dima răspundea de tot ce reprezenta parte tehnică în Maternitatea Giuleşti, inclusiv de improvizaţia din salonul de Terapie Intesivă. El trebuia să asigure supravegherea şi verificarea instalaţiilor din Spitalul "Panait Sârbu" şi instructajul angajaţilor cu privire la respectarea normelor de protecţie contra izbucnirii incendiilor.
Fostul director al maternităţii, Bogdan Marinescu, delegase majoritatea sarcinilor administrative către Dima. Potrivit unor surse judiciare, în timpul audierilor din această săptămână, Marinescu le-a prezentat procurorilor documentele care dovedesc acest lucru.
Din probele administrate până în acest moment de anchetatori reiese că Dima nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în