Anul 1990 a fost apogeul gloriei şi scandalurilor din mass-media. Se lupta peste tot pentru sedii şi se făceau "purificări". "Fruncea" a fost tot Timişoara.
Doar câteva oraşe din România aveau pe-atunci statut de centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Aici, pe lângă cotidienele judeţenelor de partid, apăreau şi publicaţii ale filialelor locale ale Uniunii Scriitorilor, Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) şi consiliilor oamenilor muncii ale naţionalităţilor conlocuitoare.
În '90, de-un ziar "se punea" ca de-o cafea. Între câţiva prieteni care se simţeau pricepuţi la toate compartimentele sale: redactare, publicitate, administraţie şi difuzare. În beţia libertăţii cuvântului, consumatorii înghiţeau orice nouă publicaţie. Curând însă, proaspeţii întreprinzători în presă realizau că nu puteau concura relaţiile instituţionalizate ale publicaţiilor vechi în aprovizionarea cu hârtie, comenzile tipografice şi reţeaua de difuzare. Nici profesionalismul echipelor rodate de jurnalişti, dezlănţuiţi acum în anchete, reportaje şi interviuri. Spre dezamăgirea noilor ziarişti, tari în opinii, atitudini şi editoriale demascatoare, publicul cititor rămânea fidel vechilor ziare.
Mărturii despre "bătălia pentru mass-media" aflăm din cartea "Timişoara, în revoluţie şi după" (Editura Marineasa, Timişoara, 1997), operă a istoricului Miodrag Milin. Rezultat al unui program de cercetare sponsorizat de Fundaţia Soros, volumul reprezintă, în fapt, transcrierea unor discuţii cu liderii situaţionali ai evenimentelor din decembrie 1989 şi cu iniţiatorii Societăţii "Timişoara". Publicaţii cu vechime în Banat erau cotidianul Drapelul Roşu (transformat în Renaşterea bănăţeană), revista literară Orizont şi publicaţia Forum studenţesc. Bizar pentru cineva care n-a trăit timpul acela, balaurii comunişti erau
