Tolstoi şi Dostoievski în oglindă

În numărul din iulie-august 2010, revista băcăuană ATENEU (redactor-şef: Carmen Mihalache, Ştefan Radu: secretar general de redacţie) conţine prima parte dintr-un atrăgător eseu pe care Ion Fercu îl scrie pe marginea relaţiei de spirit dintre Tolstoi (1828-1910) şi Dostoievki (1821-1881). „Relaţie de spirit" poate suna simandicos şi oarecum deplasat dată fiind încordarea aşternută între cei doi prozatori. De fapt, contemporani fiind, chiar dacă nu s-au întîlnit niciodată, cei doi rivali şi-au citit unul altuia romanele, admirîndu-se şi invidiindu-se în tăcere, dar dezvăluindu-şi părerile sincere doar în faţa hîrtiei. Ion Fercu a străbătut însemnările de jurnal în care fiecare vorbeşte despre celălalt, obţinînd o instructivă punere în oglindă a umorilor pe care Lev Nicolaevici şi Feodor Mihailovici le nutreau dintr-o mutuală şi subînţeleasă competiţie de breaslă. Contemplîndu-le răutăţile şi exagerările, îţi dai seama că spiritul de concurenţă poate face ravagii şi în cazul geniilor. Mai mult, compa-rîndu-le izbucnirile cu clocotul de ambiţii din universul literar românesc, eşti silit a recunoaşte că, fără adversităţi şi orgolii, lumea literelor ar fi de o serbezime tare plicticoasă. Şi totuşi, Tolstoi pare mai resemnat şi, detaliu ce anticipează într-un fel destinul postum al operei amîndurora, mai conştient de năpraznica ivire a lui Dostoievski, nobilul de la Iasnaia Poliana intuind că în autorul Crimei şi pedepsei se ascundea adevărata cauză a viitoarei sale eclipsări: „Am fost scriitor şi scriitorii sînt cu toţii orgolioşi, invidioşi, în orice caz eu sunt un asemenea scriitor. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă măsor cu el." La cîţi scriitori români se întîlneşte uşurinţa de a recunoaşte superioritatea unui rival?

Arhitectura memoriei

În numărul 34 al revistei