Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început nebunia la Peninsula!

Publicat in Jurnalul, vineri 27 august 2010 ·

Prima zi a Festivalului Peninsula de la Târgu-Mureş s-a lăsat cu multă distracţie dar şi cu multe salvări pentru cei care nu au ştiut să se oprească la timp.

Tot mai mulţi peninsulari vin la Târgu-Mureş şi din cele mai îndepărtate oraşe. Anul acest au venit mai mulţi decât anul trecut, deşi biletele nu sunt deloc ieftine, o zi de acces la festival costă acum 100 de lei. "Anul acesta am înregistrat o creştere de 10-15% în ceea ce priveşte vânzarea abonamentelor înainte de începerea festivalului, motiv pentru care pornim această ediţie optimişti", a declarat Bodor Laszlo, directorul festivalului. Cei mai mulţi participanţi au venit cu corturile, pentru că doar aşa trăiesc Peninsula la intensitate maximă. Joi s-a dat start la muzică, pe cele patru scene ale festivalului, unde în cele patru zile vor rula 70 de trupe şi DJ.

Vama a cântat pe scena mare, în paralel cu francezii de la Babylon Circus, urmaţi de spaniolii de la Ska-P care i-au atras pe tineri cu mesajele politice. I-au revoltat însă pe cei mai conservatori cu mesajele şocante şi cu modul în care au ironizat preoţii şi simbolurile creştine. Refugiul s-a numit Harry Tavitian cu Cserey Csaba, cărora le-a trebuit aproape o oră până şi-au acordat instrumentele. Magicianul Tavitian a fost o curiozitate mai ales pentru tineri, obişnuiţi cu alt gen de muzică, surprinşi să descopere melodiile maestrului la un asemenea festival. După recitalul lui Tavitian, spectatorii au migrat în masă la scena mare, unde britanicii de la Therapy? au ridicat praful şi au dezlănţuit energia publicului.

La atâta distracţie, pe unii i-au lăsat bateriile, motiv pentru care salvările au făcut ture între festival şi SMURD, dar "internaţii" au promis din mers că vor reveni la Peninsula imediat după ce vor ieşi de sub ochii medicilor.

Printre cele mai aşteptate concerte ale ediţiei din 2010 es

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum 38 minute
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 16 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°