Amica lui Mazăre jr. face parte dintr-un şir de beizadele care au pe mână limuzine cu care fac prăpăd pe străzile Constanţei. „Dacă nu se potolesc, comportamentul infantil şi agresiv îi duce singur la moarte, indiferent de maşina pe care o conduc“, spun poliţiştii.
Citeşte şi:
Fata comisarului de la Garda Financiară, clientă veche a polițiștilor constănțeni „Trăiesc ca în ultima zi", i-a spus Cristian Mărgulescu mamei sale în ajunul morţii
Şoferiţa de 18 ani care, cu BMW-ul X6 primit cadou la majorat, a provocat marţi seara un grav accident rutier într-o intersecţie a Constanţei, se gândeşte să se lase de şoferie. Cel puţin aşa declară tatăl ei, comisarul Constantin Tănase de la Garda Financiară Constanţa.
Amica lui Radu Mazăre Jr, cu care este fotografiată îmbrăţişată pe Facebook, Simona Anastasia Tănase a intrat pe roşu în intersecţia de la Fantasio, a izbit un alt autoturism de teren şi a urcat pe treptele teatrului, unde a zdrobit piciorul unui bătrân care se uita la afişe. Victima este Gheorghe Chioaru (79 de ani), preşedintele Fundaţiei Omenia a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România. El a fost transportat joi la Spitalul Floreasca din Bucureşti pentru a-i fi salvat piciorul şi va fi supus unei alte intervenţii chirurgicale.
„E doar un copil...“
Comisarul Constantin Tănase spune că accidentul a provocat mari traume familiei sale. „Totul a fost traumatizant şi pentru noi, dar pentru ea care, cu toate că are 18 ani, este un copil. Accidentul este încă proaspăt în mintea şi nu se gândeşte să se urce prea curând la volan“, a declarat tatăl fetei. El a declarat că Anastasia i-a povestit că nu avea viteză mai mare de 55 de kilometri la oră şi că a intrat pe culoarea verde a semaforului în intersecţie.
După impact nu şi-a mai amintit nimic. Fiica mea a aflat abia la ora 2.00 că a lovit un pieton. Speriată, d