La revenirea în Ştefan cel Mare, Niculescu a reuşit o "dublă" de senzaţie prin care şi-a îngropat fosta echipă.
"Cine se gîndeşte că va fi blat nu e sănătos la cap!". Declaraţia îi aparţine lui Florian Walter, finanţatorul lui U Cluj şi fostul investitor din Ştefan cel Mare. Cei care au urmărit partida de aseară a avut totuşi destule motive ca să privească meciul cu suspiciune, dar asta în special din cauza defensivei dinamoviste, mai naivă ca niciodată. După un început modest, fără faze clare de poartă şi cu multe pase greşite, a început circul. Pardon, show-ul.
5 goluri în 18 minute
Mai întîi, Delgado a preferat să recentreze, deşi se afla în 6 metri şi avea toată poarta în faţă. Apoi, Claudiu Niculescu a făcut ce ştie el mai bine (18). A marcat din lovitură liberă, ca în vremurile sale bune. Imediat, s-au trezit şi "cîinii". "Prinţul" a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat doi adversari şi a şutat plasat la colţul lung, iar Matache a plonjat aiurea şi mingea a sărit în plasă (23). Două minute mai tîrziu, Torje a reuşit performanţa de a înscrie cu capul dintre visătorii stoperi ai Clujului. 2-1! "Şepcile roşii" au început din nou să atace, Delgado l-a depăşit uşor pe Bazzi şi i-a centrat lui Lemnaru. Fostul dinamovist l-a ridiculizat pe Goian şi a trimis în plasă (31). Peste 5 minute, acelaşi Delgado şi-a readus echipa în avantaj, după o pasă a lui Clau-gol. Era 2-3 şi trupa din Ştefan cel Mare era din nou nevoită să revină.
Haos defensiv
De la vestiare, tot clujenii au ieşit mai hotărîţi să înscrie. Acelaşi mijlocaş spaniol a centrat în careu, dar Lemnaru s-a speriat cînd s-a trezit singur-singurel şi a ratat execuţia. Andone l-a scos pe Bazzi şi l-a trimis pe teren pe Alexe. Inutil! Niculescu a reuşit "dubla", marcînd cu capul sub privirile admirative ale cuplului Garat - Goian (59)! Trei min