Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistent medical revoltat din Brăila: „Să vină Boc cu mă-sa să aibă grijă de bolnavi!”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 ·

Cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila sunt nemulţumite că după ce li s-au „furat" banii din salarii, tăierile salariale vor continua. Ei se plâng că au rămas foarte puţini într-o secţie, că nu fac faţă muncii din spital, că au în grijă zeci de bolnavi şi li s-au tăiat şi sporurile şi salariile.

Şi astăzi, după ce încheie tura de dimineaţă, mai mult de 100 de cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe protestează nemulţumite de salariile luate pe luna iulie.

„Cum să mai trăim, aveam 1.600 lei cu sporuri cu tot. La fel lua şi soţia. Acum eu am luat 1.000 de lei, soţia 1.000 de lei. Avem de plătit numai la bănci, datorii de 1.800 lei. Noi cum mai trăim?", şi-a exprimat public revolta Stelian Bănică, asistent la Chirugie Plastică şi Reparatorie.

Managerul s-a baricadat în birou

„Au minţit că ne iau 25% din salariu şi de fapt ne-au furat munca noastră, dar în proporţie de 40%. Iar acum aflăm că după noua lege, schimburile de noapte nu vor mai fi plătite, la fel gărzile de sâmbătă şi duminică. Să vină Boc cu mă-sa să aibă grijă de bolnavi atunci", ne-a declarat Ionela Zaharia, asistentă.

Protest spontan la Spitalul de Urgenţă din Brăila. Asistenţii au ieşit în stradă!

Cert este că nemulţumirile tind să creeze o stare explozivă. Speriată de protestul asistenţilor noul manager al Spitalului Judeţean, Rodica Sin, a refuzat să discute cu protestatarii şi a interzis accesul acestora către biroul său, chemând în ajutor forţele de ordine, în speţă salariaţii firmei DIOP care asigură paza spitalului.

Dar vineri la ora 14.00 a avut o primă rundă de negocieri cu reprezentanţii Sanitas, în vederea detensionării situaţiei. Vom reveni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 28 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 34 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 45 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°