Masochismul, ca şi sadismul, ar trebui să fie trecute pe lista cultelor oficiale.
Ritualurile suferinţei autoprovocate sunt asimilate mai iute decât aritmetica, în acelaşi timp cu mersul pe jos. Chiar dacă nu sunt trecut în programa oficială, aceste învăţături care te ajută să faci repede riduri de klingonian pe fruntea speriată de bombe, sunt predate de oricine, sunt cel mai răspândit program opensource, pe care fiecare îşi clădeşte mica lui platformă de nefericire şi neputinţe.
Prima lecţie predată spune că prezentul şi locul în care te afli sunt sursa veşnică a tuturor relelor, sunt izvorul minunilor întunecate din viaţa ta şi că totul se explică aşa, în timp ce distanţa le rezolvă deja pe jumătate, poate chiar din momentul decolării.
A doua lecţie spune că nu depinde de tine, sau că ceea ce depinde, nu contează suficient cât să răstoarne balanţa şi asta dovedeşte că tu eşti un inocent, că te-ai născut condamnat într-o lume dezlănţuită care te vânează ca pe o floare de colţ. Consecinţa e că nu are sens să te strădui foarte tare şi că tot ceea ce trebuie să faci este să te adaptezi, indiferent ce apuci să înţelegi că înseamnă asta. Dacă ţi se pare că înseamnă umilinţă, e ok, dacă pare că e mai bine să stai în banca ta, e perfect. Dacă începi să vezi că toate locurile sunt deja ocupate, merge să te apuci să cauţi chestii spirituale fără speranţă.
Lucrurile despre care se spune în reviste că ar conta nu au cum să funcţioneze împreună, aşa că un sacrificiu, cu tot cu sentimentele înălţătoare care îl însoţesc, plus excitarea firească a egoului, pare întotdeauna soluţia salvatoare.
Aşa că dispar de pe listă toate lucrurile despre care ori ţi s-a spus, ori ai fost lăsat să bănuieşti că nu au ce căuta în viaţa ta, că nu ţi se potrivesc sau că sunt aşa şi pe dincolo, o demonstraţie clară că nu eşti cel care pari s