Campioana României la handbal feminin a început în forţă ultimul turneu amical din Germania, obţinând până acum două victorii la competiţia dotată cu trofeul Sika Cup.
Handbalistele vâlcene au învins cu 21-11 (12-6) pe Hypo Viena, campioana Austriei, şi cu 19-9 (10-4) pe SPR Lublin, campioana Poloniei.
Conform gsp.ro, antrenorul Peter Kovacs a folosit două echipe diferite, singura care s-a regăsit în ambele formule fiind pivotul Ionela Stanca, asta pentru că Oana Manea este accidentată.
Oltchim mai joacă astăzi cu Byasen Trondheim (ora 12.40), Bayer Leverkusen (ora 15.40), Frisch Auf Goppingen (ora 18.25) şi Zvezda Zvenigorod (ora 21.00).
Partidele se dispută pe durata a două reprize a câte 15 minute.
Principalele marcatoare ale echipei oltene au fost Stanca (7 goluri), Farcău (5), Puşcaşu (5), Neagu (4), Elisei (3), Ozel (3), Luca (3) şi Gatzel (3).
Celelalte rezultate din prima zi a „Sika Cup“:
Hypo - Byasen 13-8
Leverkusen - Zvezda 14-14
Lublin - Goppingen 16-17
Byasen - Leverkusen 12-14
Zvezda - Goppingen 15-12.