Fundaşul echipei West Bromwich Albion, Gabriel Tamaş, se declară nemulţumit de relaţia sa cu presa românească, despre care spune că îl împiedică să aibă o viaţă normală.
Când vine, însă, vorba despre reprezentanţii mass-media din Marea Britanie, numai cuvinte de laudă.
"Când am venit în Anglia, am descris presa ca fiind ”prietenii mei”, deoarece fac aici lucruri pe care nu le puteam face în România. Nu poţi să ai o viaţă normală cu presa de acolo. Nu pot să ies la restaurant sau să mă relaxez. Nu aş fi putut merge nicăieri după o înfrângere, cu scorul de 6-0, cu Chelsea. Cred că aş fi fost hăituit de presă. Nu am făcut niciodată nimic prin care să îmi fac ţara de ruşine, nimic controversat, şi totuşi ei vor să scrie aceste lucruri. Presa engleză este minunată, în comparaţie cu cea de acolo. Îmi place în Anglia", a spus Tamaş, potrivit Mediafax.
Fotbalistul s-a arătat mulţumit de existenţa turneelor de juniori, despre care spune că sunt o mare oportunitate pentru descoperirea de noi mari talente în fotbal.
Formaţia la care acesta joacă, West Bromwich Albion va întâlni, mâine, în deplasare, echipa Liverpool, în etapa a III-a a campionatului Angliei.