Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai David ar vrea să închidă jumătate din termocentralele din România

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 august 2010 ·

În maxim 6-7 ani trebuie înlocuit tot ceea ce acum merge pe gaze. Peste 50% din termocentrale trebuie închise, susţine directorul Hidroelectrica

Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, consilier local la Braşov, estimează că peste jumătate dintre termocentralele din România ar trebui închise, iar producţia de cărbune redimensionată, ca urmare a unui excendent al acestui tip de combustibil.

„Capacităţile învechite pe gaze trebuie înlocuite cu capacităţi noi şi flexibile, dimensionate la realităţile de azi. Nu avem nevoie de nu ştiu câte grupuri pe lignit, iar pe huilă cred că ar trebui să mai existe maximum 600 MW. Acum se face o analiză a pieţei care va pregăti strategia energetică pentru anul 2035, iar la final ar trebui să avem mixul energetic optim şi să ştim câţi MW vechi vor fi închişi şi câţi noi vor fi puşi în picioare”, a afirmat David.

Redimensionarea producţiei de cărbune vine ca urmare a unui excedent de unităţi de producţie bazate pe acest tip de combustibil. În prezent, aproximativ 50% din energia din România este produsă în termocentrale, iar în ultimii 20 de ani nu a fost pusă în funcţiune nicio unitate nouă. „În maxim 6-7 ani trebuie înlocuit tot ceea ce acum merge pe gaze. Peste 50% din termocentrale trebuie închise. În patru luni trebuie să avem nişte concluzii coerente”, susţine David.

Totodată, planul de reorganizare a sistemului energetic, deşi făcut cu întârziere, trebuie să depăşească gradul de politizare excesivă. „Din cauza politizării excesive plătim acum tot ce nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Am prăpădit sute de milioane de euro fără nicio viziune, iar acum a venit scadenţa. Acum sunt eliminate subvenţiile pentru minerit, acum trebuie să ne aliniem la investiţiile de mediu pentru că termenele au început să expire. Sectorul termo este în continuare cel mai mare din România, iar acest lucru est

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 19 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 46 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 29 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 21 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 25 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°