Cei trei parlamentari constănţeni ai PDL, Mircea Banias, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu, care s-au întâlnit ieri întâmplător la deschiderea oficială a sediului Uniunii Naţionale pentru Progresul României, au încercat cât au putut de mult să se evite.
De altfel, este primul eveniment de acest gen la care se întâlnesc cei trei colegi democrat-liberali, de la începutul scandalului privind alegerile din partid. Primii care şi-au făcut apariţia au fost Banias şi Chirilă, care au asistat şi la slujba de sfinţire a sediului, dar şi la conferinţa de presă pe care liderii de la centru ai UNPR au susţinut-o. Cei doi au făcut cale întoarsă şi au ieşit puşcă din sediul partidului, imediat cum au văzut-o întrând pe colega lor Maria Stavrositu. Aceştia s-au intersectat în apropierea scărilor, dar nu au avut niciun schimb de replici, nici măcar nu s-au salutat. Cei trei parlamentari constănţeni ai PDL, Mircea Banias, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu, care s-au întâlnit ieri întâmplător la deschiderea oficială a sediului Uniunii Naţionale pentru Progresul României, au încercat cât au putut de mult să se evite.
De altfel, este primul eveniment de acest gen la care se întâlnesc cei trei colegi democrat-liberali, de la începutul scandalului privind alegerile din partid. Primii care şi-au făcut apariţia au fost Banias şi Chirilă, care au asistat şi la slujba de sfinţire a sediului, dar şi la conferinţa de presă pe care liderii de la centru ai UNPR au susţinut-o. Cei doi au făcut cale întoarsă şi au ieşit puşcă din sediul partidului, imediat cum au văzut-o întrând pe colega lor Maria Stavrositu. Aceştia s-au intersectat în apropierea scărilor, dar nu au avut niciun schimb de replici, nici măcar nu s-au salutat.