Termen. Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt în grafic cu organizarea nunţii Având în vedere că toţi invitaţii, în număr de 300, prezenţi la petrecere vor fi cu ochii pe ei, Alina şi Alexandru vor să se sincronizeze perfect la valsul miresei şi nu numai. Şi ca figura să le iasă fără probleme, cei doi se vor pregăti temeinic înainte de nuntă cu un profesionist în acest domeniu. Cel care le va da lecţii va fi Mihai Petre, unul dintre juraţii de la emisiunea "Dansez pentru tine".
"Ne-am gândit să mergem la cursuri de dans. Având în vedere că Mihai Petre ne este prieten, el ne va învăţa câţiva paşi", a declarat, pentru CANCAN, Alina Sorescu. Cântăreaţa susţine că ea nu va cânta la propria nuntă, nu din superstiţie, ci pentru că vrea să se distreze pe cinste. De atmosfera petrecerii vor fi responsabili colegi de breaslă de-ai miresei: Călin Geambaşu şi bandul lui, Ovidiu Komornyik, dar şi cântăreaţa de muzică populară Mioara Velicu.
Termen. Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt în grafic cu organizarea nunţii Având în vedere că toţi invitaţii, în număr de 300, prezenţi la petrecere vor fi cu ochii pe ei, Alina şi Alexandru vor să se sincronizeze perfect la valsul miresei şi nu numai. Şi ca figura să le iasă fără probleme, cei doi se vor pregăti temeinic înainte de nuntă cu un profesionist în acest domeniu. Cel care le va da lecţii va fi Mihai Petre, unul dintre juraţii de la emisiunea "Dansez pentru tine".
"Ne-am gândit să mergem la cursuri de dans. Având în vedere că Mihai Petre ne este prieten, el ne va învăţa câţiva paşi", a declarat, pentru CANCAN, Alina Sorescu. Cântăreaţa susţine că ea nu va cânta la propria nuntă, nu din superstiţie, ci pentru că vrea să se distreze pe cinste. De atmosfera petrecerii vor fi responsabili colegi de breaslă de-ai miresei: Călin Geambaşu şi bandul lui, Ovidiu Komornyik, dar şi cântăreaţa de muzică populară