Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat sâmbătă că "războiul este în curs de încheiere" în Irak, ţară "suverană şi independentă".
Ce este important este că războiul este în curs de încheiere. Ca orice ţară suverană şi independentă, Irakul poate lua propriile decizii privind viitorul său. Iar până la sfârşitul anului viitor, toţi militarii noştri vor reveni acasă, a spus preşedintele american, într-un discurs radiodifuzat, aflat în ultima zi de vacanţă la Martha's Vineyard.
După mai bine de şapte ani, Statele Unite vor pune capăt misiunii de luptă în Irak şi vor ajunge într-o etapă importantă a încheierii responsabile a războiului, a declarat Obama, potrivit AFP.
Preşedintele american va susţine marţi seara un discurs televizat pentru a marca încheierea misiunii din Irak.
Citiţi şi:
Falsa retragere din Irak
VIDEO Armata SUA a ieşit din Irak. Intră mercenarii
Obama a confirmat retragerea trupelor americane din Irak
Când eram candidat pentru această funcţie, am promis că voi pune capăt acestui război. În calitate de preşedinte, sunt pe punctul de a face acest lucru. De când am preluat funcţia, am adus acasă mai mult de 90.000 de soldaţi, a reamintit şeful statului american.
În Irak se mai află mai puţin de 50.000 de militari americani, după o misiune de şapte ani, în cursul căreia au murit mai mult de 4.400 de soldaţi, potrivit unui bilanţ realizat pe baza datelor site-ului independent www.icasualties.org.
Obama a anunţat că misiunea de luptă a forţelor americane se va încheia oficial în data de 31 august, militarii care vor mai rămâne în Irak până la sfârşitul anului 2011 urmând să aibă ca misiune "consilierea şi susţinerea" forţelor irakiene.
El le-a cerut americanilor să îşi manifeste respectul faţă de militarii care au luptat în Irak, participând la acţiunea "salut soldaţilor", lans