Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşul călcat pe „zebră” de fostul prefect al Clujului a murit (UPDATE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 · ·

Fostul prefect de Cluj, Călin Platon, a rănit grav vineri seară o mamă şi un bebeluş de trei luni. Accidentul în care a fost implicat Platon a avut loc pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

UPDATE Potrivit unor surse apropiate anchetei, copilul de trei luni accidentat vineri seară pe o trecere de pietoni din cartierul Grigorescu a decedat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, în urma decesului micuţului, Platon va fi acuzat şi de ucidere din culpă.

UPDATE Fostul prefect al Clujului, Călin Platon, cel care a rănit grav vineri seară o mamă şi un bebeluş de trei luni pe o trecere de pietoni, din cartierul clujean Grigorescu, susţine că regretă cele întâmplate şi că va plăti „în faţa legii şi a lui Dumnezeu”. Acesta a comentat cele petrecute, prin intermediul unui SMS trimis reporterului „Adevărul”.

„Regret nespus ce s-a întâmplat. Nu mă disculp şi voi plăti în faţa legii şi a lui Dumnezeu. Îmi pare rău, încă nu sunt în stare să vorbesc”, a scris acesta.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat că Platon avea permisul suspendat, iar dovada înlocuitoare, emisă în 5 august cu o valabilitate de 15 zile, era expirată. „În urma cercetărilor s-a constatat că Platon avea dovada expirată şi este cercetat şi pentru conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat. Dovada i-a fost eliberată în data de 5 august şi avea valabilitate 15 zile. Permisul de conducere i-a fost suspendat pentru depăşirea vitezei legale”, a precizat Pop.

Platon avea permisul suspendat pentru 90 de zile.

Citiţi mâine în „Adevărul” ce spun martorii care au văzut accidentul.

Fostul prefect al Clujului, Călin Platon (50 de ani), a fost implicat vineri seară într-un accident, în urmă caruia o mamă şi un copil de aproximativ trei luni au fost grav răniţi.

Potrivit city

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°