Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Distracţie în stil brazilian pe plajă, la Amara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 ·

Tinerii care au venit aseară pe plaja Mircești din stațiunea Amara nu au avut ce regreta. Cu toate că vântul le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor, petrecerea organizată pe nisip, sub clar de lună, i-a făcut pe mulți să viseze că sunt pe plajele din Copacabana.

Tonul petrecerii a fost dat în jurul orei 23, când tinerii au început să sosească pe plaja din Mircești. Cei mai mulţi au fost echipaţi în ținută de plajă, cu șlapi și pantaloni scurți. Fetele care s-au încumetat să vină la petrecere pe tocuri au realizat că singura lor șansă de a se distra este să simtă nisipul fin al plajei sub picioare, așa că au renunțat rapid la încălțăminte.

Ritmuri latino

Petrecerea a fost condimentată cu piese din cele mai variate genuri muzicale. Dacă, în prima parte a programului, DJ-ul i-a încântat pe petrecăreți cu ritmuri dance- house, imediat după miezul nopții, au fost „scoase de la naftalină“ hiturile vechi ale anilor 80-90, perioadă în care mulți dintre tinerii prezenți aseară nici măcar nu se născuseră.

Astfel, după ce hitul „Meneaito“ a făcut furorile de rigoare, a venit apoi rândul ritmurilor caraibiene ale lui Harry Belafonte, ale celor de la Gipsy Kings, iar cel mai inedit moment l-a reprezentat „Dansul Pinguinului“.

„Eu mă distrez maxim. Într-adevăr, este mai puțină lume decât mă așteptam, dar e super atmosferă. Am venit cu prietenii și ne simțim extraordinar. Să fii pe plajă, în aer liber…ce poate fi mai plăcut?“, se întreabă Vali, un tânăr de 23 de ani, din Slobozia.

Citiți mai multe în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 22 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°