Inedit. Horia Moculescu s-a ventilat la conferinţa de presă a Festivalului de la Mamaia La cei 73 de ani ai săi, Horia Moculescu este foarte activ şi implicat în industria muzicală. Din păcate, vârsta îşi mai spune uneori cuvântul, făcându-l pe compozitor mai sensibil. Bunăoară, acesta nu tolerează prea bine temperaturile ridicate şi, ca să evite să i se facă rău, poartă cu el un mini-ventilator cu care se răcoreşte oriunde merge.
Aşa s-a întâmplat şi la conferinţa de presă a Festivalului de la Mamaia, unde Moculescu a ajuns cu întârziere. Nedorind să îi facă pe colegii lui să aştepte prea mult, compozitorul a alergat spre locul în care s-a organizat conferinţa de presă, iar când a ajuns a început să resimtă căldura puternică şi oboseala, în ciuda faptului că încăperea era răcorită de sistemele de aer condiţionat.
Tacticos, el şi-a scos „arma secretă" şi a pornit-o, dându-şi aere chiar în faţa presei, spre amuzamentul colegilor lui de la prezidiu, Corina Chiriac, Dana Dorian, Andrei Tudor şi Mircea Drăgan.

Tactico