Rapidul s-a impus la Sibiu, împotriva Gazului, după o nouă reuşită a decarului său, care a câştigat duelul cu rivalul Eric. Totuşi, Herea a fost eliminat prosteşte. Rapidul lui Şumudică şi Gazul lui Pustai sunt două echipe oscilante, dar spectaculoase. Din înfruntarea celor două nu putea ieşi decât o partidă disputată cu garda jos.
CITEŞTE ŞI:
Pustai: ”Rapid e puternică, dar și Gaz Metan e la fel de puternică”
Voinţa Sibiu debutează în Liga a II-a de la ora 11.00 cu Dacia Mioveni
Traseele matematice gândite de Cristi Pustai s-au lovit iniţial de entuziasmul creat în jurul echipei lui Marius Şumudică. Totuşi, pe lângă bătălia pentru puncte, înscenă au intrat şi „super-eroii" celor două echipe, Eric şi Herea, golgheterii Mediaşului, respectiv Rapidului.
Primul care a spart bariera fortăreţei „feroviare" a fost Aganovic, acesta ratând două şanse ideale din poziţie unu la unu cu Bornescu. Mai întâi, acesta nu a reuşit să îşi cadreze lovitura, după o intervenţie nesigură a portarului rapidist (18), iar apoi, l-a nimerit în plină figură pe goal-keeper, după o combinaţie reuşită cu „jolly-joker-ul" Eric, la marginea careului.
Herea şi Sburlea lipsesc de la meciul cu CFR
Rănit în orgoliu, Herea a reacţionat rapid şi i-a pus o minge pe tavă lui Cassio, însă vârful l-a luat la ţintă pe Pleşca la primul său şut pe poartă în Liga I. Tot cele două vedete au tras cortina peste prima repriză, dar nici Herea, cu o execuţie în braţele aceluiaşi portar medieşan, şi nici Eric, care a trăznit transversala din lovitură liberă, n-au reuşit „solo-ul". Recitalul celor doi a continuat şi în al doilea mitan, deşi căldura le-a mai toropit entuziasmul.
După ce Eric a trimis razant deasupra printr-o foarfeca laterală (53), Herea a reuşit să deschidă scorul 12 minute mai târziu, în urma unui penalty acordat la un henţ al lui Kubala. Feri