Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: UPDATE: Cele două femei luate de ape erau mamă și fiică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 ·

Un bărbat a obervat ieri, în jurul orei 14.00, trupurile a două tinere plutind pe Râul Argeş, în apropiere de Curtea de Argeş.

Bărbatul a sunat imediat la 112 alertând uatorităţile. Nici până acum trupurile celor două tinere nu au fost găsite. Fetele ieşiseră, se pare, la plajă şi au fost surprinse de viitura creată la deversarea barajului de la Noapteş. De atunci, echipele de pompieri sunt în continuă căutare.

„Căutările au încetat aseară în jurul orei 19.00 şi au fost reluate în această dimineaţă, însă până acum nu au fost găsite. Noi vom continua pe tot parcursul zilei şi în zilele următoare aceste căutări", a declarat, în această dimineaţă slt. Mădilina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Deversările au fost făcute de cei de la Hidroelectrica ieri pentru a facilita căutările trupului unui alt băiat înnecat acum câteva zile în lacul Noapteş.

Colegii nostri de la ISU au intervenit cu o barcă cu motor şi au efectuat căutări amănunţite la locul semnalat de martor, precum şi la lacul de acumulare de la Zigoneni şi de la Noapteş. Cu privire la deversarea rîului, vă pot spune că, în urmă cu 3 zile, un alt tînăr din municipiu s-a înecat în comuna Valea Danului, în timp ce făcea baie cu nişte prieteni. Pentru recuperarea cadavrului, noi am cerut amînarea deversării, ca apa să nu ducă trupul tânărului din locul unde ştiam că se află. Aşadar, deversarea s-a produs ieri şi este posibil să le fi surprins pe cele două fete", spune comandantul Poliţiei Curtea de Argeş, Ionel Ispir.

Sâmbătă, ora 9.00

Pompierii au reluat căutările în această dimineaţă. Undeva în apropiere de marginea lacului Zigoneni, următorul lac de acumulare după cel de la Noateş, a făst găsit, în urmă cu doar câteva minute, trupul uneia dintre fete.

Sâmbătă, ora 11.45

Tot pe lacul Zigoneni a fost găsit şi trupul celeilalte femei înnecate i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum 37 minute
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum 22 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 51 minute
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum o ora
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7,8% / Ministrul Finanţelor: Titlurile de stat reprezintă o investiţie sigură, cu o dobândă avantajoasă şi neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 7%, 7,5% şi, respectiv, 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, conf

Volodimir Zelenski vrea să trimită pompieri în Los Angeles pentru a ajuta la stingerea incendiilor. „Ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus, duminică seara, să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles, relatează AFP, preluată de News.ro. Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său d

Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel va concedia până la 16% din forţa sa de muncă din Franţa

News.ro acum o ora
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel, cunoscut pentru brandul Dulux, a anunţat un plan de reorganizare care include concedierea a până la 211 angajaţi în Franţa, reprezentând aproximativ 16% din forţa sa de muncă din această ţară, tra

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°