Iubeşte muzica şi frumosul. De la trei ani cântă şi iubeşte cu pasiune muzica. Este cosmeticiană la salonul J’adore, iar seara este artistă la terasa „Restaurantul Ciuperca“.
Cântă de la trei ani
„Mă jucam ca toţi copiii. Îmi plăcea să mă joc de-a cântăreaţa. Aveam şi public. Toţi prietenii mei de joacă erau ascultătorii mei. Eu eram artista şi aveam microfon o sticlă sau un tub de spray. Îmi plăcea la nebunie să fiu artistă şi să cânt. Încă de la grădiniţă, doamna educatoare mă punea în prim plan la serbări. Aveam deja un repertoriu şi eram fericită pe scenă“, spune Ana Feldhazi. A participat la zeci de concursuri naţionale de interpretare, unde a obţinut numeroase premii, însă din adolescenţă a îmbrăţişat altă carieră.
A devenit cosmeticiană
Nu a susţinut o carieră muzicală, deşi ar fi avut şanse mari. Vocea ei uimeşte prin inflexiunile vocale deosebite.
„Pentru că iubesc frumosul şi pentru că din motive personale nu am reuşit să fac o carieră din muzică, am făcut o carieră tot pe tărâmul frumosului. Am devenit cosmeticiană. Îmi place să lucrez pentru frumuseţea clientelor mele. De fiecare dată, doamnele care vin la salon, la cosemtică, ascultă muzică în funcţie de preferinţe. Am cântece pentru toate gusturile. Se simt bine, relaxate pentru că întotdeauna muzica are darul de a ne linişti, de a ne împăca sufletul“, spune Ana.
Abordează toate genurile muzicale
Anei Feldhazi îi place să cânte şi să cultive frumuseţea sufletului şi a trupului. În ce priveşte pasiunea ei pentru muzică, ardeleanca ne spune că abordează toaze genurile muzicale.
„Cânt cu pasiune toate genurile muzicale. De fapt ambele pasiuni le cultiv cu aceeaşi plăcere. Cânt muzică populară, cafe-concert, muzică lăutărească. Toate genurile muizicale îmi plac. Atunci când nu cânt pentru oameni, cânt pentru mine sau familia mea.