Romania a ajuns o tara bolnava de nevroza, ura si suspiciune.
Si este suficient sa privim atent in jur, pentru a intalni doar priviri intunecate, sa ascultam si sa citim (mai ales pe forumuri) vorbele tot mai grele si judecatile tot mai intransigente si mai superficiale pentru a avea nenumarate dovezi ale bolii de care suferim, probabil, intr-o masura mai mica sau mai mare cu totii.
Si poate cel mai recent exemplu, pe deplin concludent, apare in abordarile care au insotit modificarile Codului Fiscal referitoare la extinderea contributiilor sociale si la alte categorii decat salariatii.
Pe de-o parte, am vazut ca in mentalitatea romaneasca notiunea de solidaritate se reduce la pungile cu haine si pantofi adunate pentru sinistratii in urma vreunei inundatii majore.
Cand vine insa vorba despre o constructie mai ampla, la solidaritatea ca principiu de functionare a sistemelor sociale, filmul se rupe.
Asa se face ca foarte multe persoane fizice autorizate sau titulari de drepturi de autor s-au intrebat de ce trebuie sa achite contributia pentru somaj cata vreme, legal, de ajutorul de somaj beneficiaza strict fostii salariati. Daca o luam in aceasta logica, au dreptate. Dar nu aceasta este logica sistemului.
Fondul pentru somaj nu a fost gandit ca un cont in banca in care depui pentru ca apoi sa ai ce sa iei, la nevoie. El a fost gandit, si nu doar in Romania, ca un fond de solidaritate.
Cu alte cuvinte toti contribuie din castigul lor pentru ca cei aflati in dificultate, la un moment dat, sa poata supravietui.
In cazul pensiilor este vorba despre o solidaritate intre generatii. Cei de astazi platesc pentru cei de ieri si vor incasa din ce vor plati cei de maine. Daca lantul se rupe undeva, intreg sistemul se prabuseste si acesta este motivul pentru care eludarea CAS nu este doa