In Timisoara sunt trei mari piete de vechituri (Aurora, Flavia, Mehala), care se deschid sambata si duminica, adevarate targuri ale saraciei si disperarii. Sunt vizitate de sute de cetateni. Unii privesc, altii vand, altii cumpara.

Oamenii care vin acolo sunt de diferite categorii sociale. Strang ce au prin gospodarie si le aduc ca sa le vanda in aceste piete. O fac din lipsa banilor, pentru a supravietui. Obiectele sunt uzate, sterse de praf, sau date cu crema, in cazul incaltamintei.

In aceste piete intalnesti tot ce e pe lume. De la lucruri casnice, scule, unelte, oglinzi, bibelouri, ace cu gamalie, discuri, ceasuri, rasnite de cafea, curele, patefoane, rulmenti, carti, cravate de pioner, insigne, decoratii, statutul partidului muncitoresc roman si al partidului comunist roman, fotografii de pe vremea bunicilor, scoarte tesute si cusute de taranci harnice, instrumente medicale, mobilier scluptat, tacamuri argintate sau aurite, felinare, lampi cu abajur pana la autoturisme si biciclete rablagite, potcoave de cai, carucioare pentru copii etc.

Cei care vand sunt oameni saraci, oropsiti, imbracati sumar. Au fetele ingandurate, pamantii, supte, tacute si cuminti, te privesc tristi, rugator, ca poate, poate, cumperi ceva de la ei. Vand putin, foarte putin. Majoritatea care viziteaza pietele o fac din curiozitate, dar si pentru a se minuna de diversitatea obiectelor puse la vanzare.

Pasind, intr-o sambata sau duminica, dar si in cursul saptamanii, prin aceste piete dezolante, te curind fiori si o tristete iremediabila. In puhoiul acela de oameni, vezi insasi imaginea societatii romanesti. Auzi strigatul, indemnand clientii sa le cumpere marfa, a unor oameni saraci, care, pentru a supravietui, valorifica obiecte ce au facut parte din viata lor si a bunicilor si strabunicilor lor.

In Timisoara sunt trei mari