Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Virgil Stan s-a lansat ca scriitor la 66 de ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 ·

În numai un an a reuşit să publice două romane de dragoste, iar al treilea este „pe drum“. Sunt inspirate din propriile sale aventuri din tinereţe.

Virgil Stan a lucrat ani buni ca tehnolog în sectorul de reparaţii nave, dar şi în cel de construcţii noi. La Şantierul Naval Constanţa a lucrat din mai 1968, evoluţia şantierului producându-se chiar sub ochii săi. A lucrat, până în martie 1986, ca tehnolog pentru secţia de tubulatură construcţii noi. Prima iubire Pe lângă preocuparea permanentă în sectorul naval, Virgil Stan nu şi-a uitat însă prima iubire: scrisul. Încă din liceu a cochetat cu literatura şi scriitura. „Scriam eseuri, poezie, chiar şi în armată am fost premiat de publicaţia Flota Patriei pentru o poezie. Mai publicam prin Dobrogea Nouă reportaje de la ţară, iar ca lider sindical am redactat singur publicaţia Navalistul“, îşi aminteşte scriitorul Virgil Stan. Imbold online Scriitorul spune că a debutat ca prozator anul acesta, cu prima carte: „Iubirile unui pescar - povestiri pescăreşti şi de viaţă“. Faptul că este la pensie i-a permis, să acorde o mai mare atenţie vechii sale pasiuni, dar şi îndemnurile cunoscuţilor. „Am intrat pe un site de socializare şi corespondam cu mai multe persoane. O profesoară de engleză-franceză din Satu Mare mi-a sugerat să scriu ceva că aş avea talent nativ la scris. Cum am o barcă şi merg des la pescuit de guvizi cu fratele meu, aveam destule experienţe plăcute şi neplăcute petrecute pe mare, pe care să le povestesc“, spune Virgil Stan. Două cărţi într-un an S-a aşezat în faţa monitorului, iar amintirile au început să se aşterne. Aşa au apărut primele povestiri despre pescuit, care au fost publicate pe un site ce promova cultura românească în Arizona şi Belgia, iar apoi au apărut şi tipărite. Virgil Stan îşi aminteşte cât de emoţionat a fost în perioada în care a aşteptat să apară prima carte de sub tipar. Emoţii de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 32 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 46 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 32 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°