Imre Kertész a primit Nobelul literar pentru o operă dedicată celui mai tragic episod al secolului XX. Distincţia i-a fost acordată pentru „romanele care arată rezistenţa fragilei experienţe umane la despotismul barbar al istoriei”.

Imre Kertész s-a născut într-o familie de evrei din Budapesta la 9 noiembrie 1929. La doar 15 ani, a fost deportat la Auschwitz şi apoi la Buchenwald, de unde a fost eliberat în 1945. „Deşi sunt un evreu ateu, tot m-au dus la Auschwitz", afirma scriitorul mai târziu. Suferinţa din lagăr a fost subiectul principal al tuturor scrierilor sale ulterioare, majoritatea semiautobiografice. Prozatorul a susţinut că, în lagăr, a murit o dată pentru a putea trăi din nou.

Întorcându-se în Ungaria la sfârşitul războiului, Kertész a lucrat pentru cotidianul „Világosság" din Budapesta, dar a fost înlăturat în 1951, când ziarul s-a raliat Partidului Comunist. După doi ani de stagiu militar, a început să-şi câştige existenţa ca scriitor. Pentru a se pune la adăpost de cenzura comunistă, s-a refugiat în traduceri din scrierile lui Nietzsche, Dürrenmatt, Schnitzler, Wittgenstein sau Freud, care i-au influenţat într-o oarecare măsură stilul.

Trilogia tragediei

Kertész a debutat abia în 1975, la 10 ani după elaborarea romanului. „În afara destinului" este povestea vieţii unui copil de 15 ani în lagărele de concentrare. Deşi corespunde cu realitatea trăită de scriitor, acesta a spus că volumul nu e autobiografic. Romanul a fost ignorat de critica literară şi de public, probabil din cauza temei încă extrem de sensibile în epocă.

Însă Kertész nu a abandonat-o, ba chiar a reluat-o în al doilea roman, „Fiasco" (1988), al doilea volum al trilogiei care a continuat cu „Kadiş pentru copilul nenăscut" (1990), în care apare protagonistul primelor două romane, György Köves.

De data aceasta, el este un supravieţuitor al Holocaus