Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Se caută mamă pentru bebeluşul lăsat pe preş în faţa unui apartament din Brăila

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 · ·

Pe fondul scandalului de la Giuleşti, la Brăila, o femeie şi-a abandonat nou-născutul. Curios, persoana care l-a abandonat a sunat la uşă şi apoi a fugit, iar femeia de serviciu care se afla la un etaj mai sus n-a văzut şi n-a auzit nimic. Micuţul „Mario", aşa cum scria pe prosopul în care era înfăşat, este perfect sănătos şi a fost internat la Pediatrie.Băieţelul născut la termen, găsit vineri dimineaţa pe preşul din faţa unui apartament din Blocul 27 de pe str. Roşiori, va fi dat în plasament în regim de urgenţă.

Ultima oră: persoana care a abandonat copilul a sunat la uşa lui Robitu, chiar dacă reporterilor de la Adevărul de Seară, "găsitorul" le-a spus că n-a auzit nimic. Cel care l-a găsit în faţa uşii sale, Valeriu Robitu, de 39 de ani, tată şi el al unui băieţel de patru anişori, povesteşte că în momentul în care a ieşit din casă era să calce pe bebeluş, fiindcă micuţul nu scotea niciun sunet: dormea liniştit.

„A fost o surpriză, când am vrut să plec. Nu în fiecare zi ieşi din casă şi găseşti un copil la uşă. Am anunţat imediat la 112 ", ne-a spus Valeriu Robitu, vădit deranjat că este întrebat din nou despre acest caz.

Exclusiv: Bebeluş de două zile abandonat pe preşul de la uşa unui brăilean/ Vezi aici cine l-a salvat pe băieţelul „Mario"

„Găsitorul", luat la întrebări şi de către judiciarişti, n-are nici cea mai vagă ideea cu privire la persoana care l-a abandonat pe micuţ în faţa uşii lui. Omul povesteşte în faţa jurnaliştilor de la Adevărul de Seară că, la şapte dimineaţa, pe când se pregătea să se ducă spre tarabele pe care le are în piaţă, n-a auzit niciun zgomot la uşă.Totuşi, la Poliţie, a ajuns informaţia potrivit căreia, la uşa lui Robitu a sunat cineva exact la acea oră.

Tată de ocazie pentru un bebeluş abandonat

Din culise: Robitu a ieşit, a văzut copilul, a ieşit în faţa blocului, n-a văzut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost adus la sediul DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost adus marți la sediul DNA, unde va fi audiat în dosarul în care este suspectat că ar fi avertizat Hotelul Internațional din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control, potrivit Agerpres. Procur

CCR a respins sesizarea AUR pe Legea Austerității

Ziua Constanta acum 3 ore
CCR a respins marţi, în unanimitate, sesizarea depusă de parlamentari din opoziţie cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Doi judecători au absentat, fiind în concediu. Curtea Constituțională a analizat astăzi sesizarea depusă de par

Reforma pensiilor speciale va include creșterea vârstei de pensionare. Tanczos Barna: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”

Adevarul acum 52 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că reforma pensiilor speciale va fi introdusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale și va viza atât creșterea vârstei de pensionare, cât și schimbarea modului de calcul al acestor pensii.

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, potrivit G4Media.ro Plahotniuc a fost condamnat pentru corupție în Moldova și e dat în urmărire generală. El a fost lid

Prima reacție a lui Dan Radu Rușanu, despre care DNA spune că a fost avertizat de Piedone că îi va fi controlat hotelul: „Curajul lui”

HotNews acum o ora
Dan Radu Rușanu este patronul Hotelului Internațional din Sinaia și, susțin procurorii DNA, el a fost anunțat, de către șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, că urmează controale ale instituției la hotelul său din Sinaia. Rușanu neagă că ar fi fost

Prim-ministrul Ilie Bolojan și viceprim-ministrul Dragoș Anastasiu, conferință pe tema reformei companiilor de stat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan și viceprim-ministrul Dragoș Anastasiu susșțin astăzi o conferință de presă pe tema reformei companiilor de stat. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, evenimentul este programat pentru ora 17.00. Conferința va

Un nou val de CANICULĂ peste Grecia. Temperaturi de până la 43 de grade Celsius. Măsurile luate de autorități

Gandul acum 2 ore
Grecia trece printr-un nou val de caniculă, cu temperaturi de până la 43 de grade C. Autoritățile au luat și măsuri. Nou val de caniculă peste Grecia. Ministerul Muncii din această țară a suspendat marți munca în aer liber, în mai multe regiuni, din

Un ministru PSD critică măsurile luate de guvernul din care face parte: „Nu pot să nu îmi arăt nemulțumirea față de blocarea proiectelor din Anghel Saligny”

HotNews acum o ora
Ciprian Șerban afirmă că în calitate de ministru a început demersurile pentru reducerea cheltuielilor companiilor din subordine, dar din calitatea de om politic este nemulțumit că măsurile duc la blocarea unor proiecte ale administrației locale. „La

Un italian a rămas fără mașina de 75.000 de euro la intrare în România. De ce a fost confiscată de către polițiști

Gandul acum o ora
Un italian a rămas fără mașina de 75.000 de euro. Polițiștii de la Porțile de Fier 1 au oprit o mașină, care le apărea în sistem ca fiind furată. Șoferul italian susține că a cumpărat mașina din țara sa. Autoturismul, care a fost anunțat ca fiind fu

Cât costă catarama în formă de cătușe purtată de Piedone când a fost săltat de procurorii DNA. „Este o iluzie acest caz”

Adevarul acum 52 minute
Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a atras atenția marți, 22 iulie, printr-un articol vestimentar pe care îl purta în momentul în care a fost ridicat de procurorii DNA.

Vremea

București
acum

38°
mar.

22°/39°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

19°/31°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°