Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a cerut ca până în 9 septembrie toate orarele şcolilor din România să fie pregătite, astfel încât să se ţină cursuri încă din prima zi de şcoală, "pentru recredibilizarea sistemului".
Funeriu a declarat, sâmbătă, la Festivalul "Peninsula" de la Târgu Mureş, că vrea să se ţină cursuri încă din prima zi de şcoală, precizând că principalul mesaj pe care sistemul poate să îl dea, pentru "recredibilizarea învăţământului românesc", este seriozitatea.
Am cerut inspectorilor şcolari generali ca până în 9 septembrie să avem toate orarele pregătite, astfel încât încă din prima zi de şcoală să se facă şcoală, pentru că eu cred că principalul mesaj pe care sistemul şi reţeaua pot să-l dea, pentru recredibilizarea învăţământului românesc, este seriozitatea, foarte, foarte multă rigoare şi până la urmă normalitate, a declarat Daniel Funeriu, potrivit Mediafax.
Citiţi şi:
Ce este modelul „Emma" şi de ce ar trebui analizat cu atenţie înainte ca Funeriu să-l pună în aplicare
Daniel Funeriu vrea ca şcolile să fie administrate şi de părinţi
Părinţii - noii şefi ai şcolilor din România
Ministrul Educaţiei a precizat că majoritatea şcolilor din România au autorizaţie sanitară de funcţionare sau sunt în curs să o obţină şi nu trebuie exagerată dimeniunea problemelor existente în acest sens.
Sunt probleme, însă eu cred că nu trebuie nici să exagerăm. Am văzut foarte multe şcoli care sunt pregătite foarte bine, prin eforturile autorităţilor locale, să primească elevi.
Ministerul va aloca peste 100 de milioane de lei în renovarea şcolilor, dar aici cred că trebuie să fim foarte atenţi, pentru că risipa din banul public, renovarea unor şcoli de-a lungul timpului, care, ca urmare a faptului că nu au avut elevi, s-au închis, aceasta este risipă.
Deci în cadrul ministerului am făcut o analiză fo