În faţa bolii cu toţi suntem egali, fie că este vorba despre şeful statului, fie că este vorba despre un bebeluş prematur care se luptă pentru viaţă într-un salon de reanimare.
După tragedia de la Maternitatea Giuleşti, Coaliţia Organizaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronicie a solicitat parlamentarilor şi politicienilor să iniţieze şi să impună măsurile legislative necesare prin care cei aleşi prin vot sau desemnaţi politic în funcţii publice, dar şi familiile lor, să fie obligaţi să se trateze în România. Reprezentanţii pacienţilor au declarat că aceasta ar fi o lege a responsabilităţii de care ar da dovadă clasa politică după „situaţia mizerabilă în care a ajuns sistemul de sănătate", în ultimii 20 de ani.
Dincolo de orice acuzaţii şi motivaţii, orice jurist, ar putea să explice că o astfel de iniţiativă legislativă, indiferent de cine ar fi ea promovată încalcă atât constituţia, cât şi drepturile fundamentale ale omului, deci din start e sortită eşecului.
„Fiecare persoană, fiecare cetăţean, nu vorbesc de demnitari, are dreptul să se opereze acolo unde există competenţa maximă în lume şi asta este o problemă personală care nu se reglementează prin lege" a atras atenţia Emil Constantinescu, care a ocupat funcţia supremă în stat între anii 1996-2000.
„Eu nu împărtăşesc acest populism. O astfel de lege este neconstituţională. Este doar o iniţiativă populistă ştiindu-se de la început că o astfel de lege nu va putea fi aplicată niciodată. E un exerciţiu propagandistic", a subliniat Constantinescu.
„Atât cât am fost, fie în societatea civilă, fie în politică sau administraţie, am respins populismul. În toate situaţiile, nu veţi găsi nicio declaraţie populistă la mine. Resping cu toată tăria o asemenea iniţiativă pe care o consider stupidă şi dăunătoare. Am tot dispreţul pentru liderii politici care ar ceda unei astfel de iniţiative. Mai