Florin I., în vârstă de 22 de ani din comuna Bilca a fost prins de poliţiştii suceveni în timp ce încerca să transporte 10 baxuri de ţigări din Suceava în Bacău.
Ieri la ora 13.30, pe DN 2K, în oraşul Milişăuţi, un echipaj de poliţie a oprit pentru control un autoturism, proprietatea lui Marieta C. din municipiul Suceava şi condus de Florin I., în vârstă de 22 ani din comuna Bilca.
Citiţi şi: Suceava: Prins cu ţigări de contrabandă
„Procedând la verificarea autoturismului, au fost descoperite pe bancheta din spate, învelite cu o pătura şi în interiorul portbagajului, mai multe cutii (baxuri) ambalate în pungi din material plastic de culoare negru, conţinând cartuşe cu ţigări, cu timbru Ucraina”, a declarat gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.
Fiind întrebat despre ţigări, Florin I. le-a declarat poliţiştilor că nu are niciun fel de documente de provenienţă ori de transport pentru marfă şi că în autoturism se află 10 baxuri de ţigări pe care le-a primit într-o parcare din comuna Bilca, de la o persoană de sex masculin pe care nu o cunoaşte, pentru a le duce în municipiul Bacău.
„Autoturismul a fost indisponibilizat şi condus la sediul Politiei municipiului Rădăuţi, unde au fost descărcate şi inventariate ţigările. Astfel s-a constatt că în autoturism sunt zece baxuri, care conţin în total un număr de 4.990 pachete de ţigări cu timbru Ucraina”, a mai spus Panţiru.
Oamenii legii au deschis un dosar penal în care Florin I. este cercetat pentru contrabandă, dar suspectul este în libertate. Cele 4.990 de pachete de ţigări au fost confiscate, valoarea acestora fiind de 49.900 lei.