N-am fost şi nu voi fi niciodată un fan al poveştilor horror. Nu mă impresionează istoriile cu vârcolaci care mănâncă Luna, cu moroi, strigoi, pricolici - superstiţiile populare te îndeamnă să te aperi de ei bătând un ţăruş în inima morţilor suspectaţi de a fi devenit aşa ceva, frecând cu usturoi gaura cheii, ferestrele, coşul de fum, uşile, împiedicându-le astfel intrarea în casă. Prin urmare, nici naraţiunile cu vampiri nu-mi spun mare lucru, şi nici mitul Dracula. La filmul lui Francis Ford Coppola m-am uitat pentru că în respectiva peliculă juca o actriţă de origine română, Florina Kendrick, pe care am cunoscut-o şi cu care m-am împrietenit. Cred mai curând în "bampirii" lui Caragiale: aceştia, într-adevăr, "sug sângele poporului".
Am citit "Dracula", romanul lui Bram Stoker, în urmă cu multă vreme şi n-am simţit nevoia să revin asupra lui. Aşa că am luat în mână, cu o strângere de inimă, cartea lui Dacre Stoker şi a lui Ian Holt, "Dracula, mortul viu".
Primul dintre ei este un stră-strănepot de frate al celebrului scriitor. A fost membru al echipei de pentatlon al Canadei, participând la trei Campionate Mondiale de atletism. Acum trăieşte cu familia sa în Carolina de Sud, unde predă ore de sport.
Cel de-al doilea autor a absolvit cursurile de "creative writing" şi artă dramatică de la New York University. Pasionat de literatura horror şi de creaţia lui Bram Stoker, l-a convins pe urmaşul acestuia să scrie împreună o continuare a lui "Dracula". O colaborare de succes, din moment ce au fost publicaţi, până acum, în peste 20 de ţări.
M-aş opri mai întâi asupra Notelor de la sfârşitul cărţii. Absolut pasionante. Cei doi relatează cum s-au întâlnit, cum s-au hotărât să lucreze în tandem şi punctează câteva etape prin care a trecut moştenirea literară a lui Bram Stoker. Prima ediţie a lui "Dracula" n-a stârnit ecou. Totuşi, la cât
