Interpreta Daniela Cojocaru (25 de ani) a câştigat cea de-a 40-a ediţie a festivalului, după ce a obţinut cele mai multe voturi de la consilierii judeţeni din Constanţa. Contestat ani la rând, sistemul de votare a câştigătorului marelui trofeu al Festivalului Mamaia merge înainte, fiind la mâna Consiliului Judeţean.
Mihaela Daniela Cojocaru din Iaşi este marea câştigătoare a Festivalului Mamaia 2010, după cum au votat duminică dimineaţă consilierii judeţeni din Constanţa, şi nu juriul. Astfel s-a decis ca autoturismul Skoda, marele premiu, să plece în acest an la Iaşi. Mihaela Daniela Cojocaru se află la a doua participare la festival.
Ea a interpretat melodia „Moldovean blues", dar în finală a intrat cu piesa „Trurli". La secţiunea Interpretare, premiul I a fost câştigat de Cristina Vasiu, premiul al II-lea de Elena Tudor, iar premiul al III-lea de Andreea Stroe. Ei au fost cei mai buni dintre cei 29 de concurenţi, din care în finală au rămas 14. Doi dintre ei şi-au ales piesele Mădălinei Manole, considerând că li „se potriveşte" stilul artistei.
La Creaţie, premiul I a fost obţinut de compozitorul şi textierul Dragoş Dincă, cu melodia „La umbra ta", interpretată de Lucia Dumitrescu. Premiul al II-lea le-a revenit compozitorului Nicolae Caragia şi textierei Daniela Doroftei, pentru melodia „Misterioasa mea", interpretată de Mihai Băjenaru. Premiul al III-lea a fost obţinut de compozitorul Marcel Dragomir şi de textierul Eugen Dumitru, pentru melodia „O viaţă de artist", interpretată de Mihaela Mihai.
Mamaia, tot mai bătrână
Festivalul din acest an a fost făcut pe fugă, punctele forte fiind recitalurile soliştilor din vechea gardă - Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Mihaela Mihai sau Stela Enache. În prima seară, Direcţia 5 a cântat în faţa unei săli aproape goale, din cauza orei târzii şi a frigului.
În plus, preţul destul de piperat