Un comunicat de presă al Casei Albe, din 17 iunie 2010, anunţa lansarea programului "Vara Redresării", al cărui principal obiectiv era prezentarea proiectelor de infrastructură demarate prin American Recovery and Reinvestment Act, precum şi numărul locurilor de muncă generat de acestea:
"Cu zeci de mii de proiecte finanţate şi milioane de locuri de muncă pentru americani astăzi, este greu de crezut că au trecut doar 16 luni de când preşedintele Obama a semnat American Recovery and Reinvestment Act. Cu atâtea locuri de muncă salvate şi create deja, s-ar putea crede că cel mai mare impact al programului a fost depăşit. Dar nu este aşa. Această vară este sigur că va fi Vara Redresării Economice."
Dacă nu ar fi amintit, în mod explicit, de preşedintele Obama sau de locurile de muncă ale americanilor, citatul de mai sus ne-ar fi indus în eroare prin limbajul de lemn triumfalist, specific regimurilor socialiste de altădată.
Dar citatul provine dintr-un articol publicat pe "Blogul Redresării" (n.a. nu este o glumă, chiar aşa se numeşte şi este găzduit pe site-ul Casei Albe) de către Ron Sims, secretar adjunct în cadrul Departamentului Locuinţelor şi Dezvoltării Urbane.
De atunci, numărul cererilor pentru ajutorul de şomaj a crescut în fiecare săptămână, conform datelor de la Departamentul Muncii, iar o serie de indici economici regionali au început să arate o nouă contracţie a activităţii.
Apropierea alegerilor din noiembrie a determinat administraţia Obama să forţeze prelungirea termenului de acordare a ajutoarelor de urgenţă pentru persoanele fără locuri de muncă. Ultimele date de la Departamentul Muncii, pentru săptămâna încheiată la 7 august 2010, arată că numărul acestora este de 5,84 de milioane, faţă de 3,62 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, rata şomajului pentru tineri a atins recordul din perioada pos