„Pe principiul: «ce nu te omoară, te întăreşte», am plecat spre ţări unde am avut ocazia să-mi realizez aspiraţiile", spune Coduţa Guran. Tânăra a emigrat în 2006, după ce un profesor i-a refuzat o recomandare. Între timp, a făcut studii şi o carieră internaţională.

Ai beneficiat de o educaţie mai ales internaţională în ultimii ani. Cum vezi sistemul universitar din România?

Când am făcut eu facultatea în România, ideea europeană era la nivel filozofic. Nimeni nu ştia exact cum să abordeze subiectul. Pentru că nici profesorii nu aveau experienţă, am fost cumva conduşi pe căi idealiste către ideea europeană. Cursurile erau mai mult un monolog, cu puţine întreruperi şi cu notiţe de zeci de pagini. Ca studenţi eram fascinaţi de ideea Europei unite, dar după terminarea facultăţii ne-am lovit cu toţii de realitatea dură: teoria nu avea nimic de-a face cu realitatea. Comparând sistemul de învăţământ românesc cu cel din Occident, am realizat că la noi se pune accentul prea mult pe teorie şi prea puţin pe practică.

Care sunt diferenţele cele mai vizibile?

La cursuri nu aveam nicio discuţie privind modul în care sunt luate deciziile, ori traseul României în UE. Se revenea mereu la contextul formării Uniunii şi la situaţia postbelică. Ajungând mai târziu în Germania, pentru un master în Studii Europene, am luat contact cu partea practică, cursuri de economie, legislaţie şi politică. Abia atunci am realizat cât de vagi erau teoriile din timpul facultăţii şi cât de mult lipseşte partea practică din sistemul de învăţământ românesc.

Şi experienţa americană?

Aici, modul de abordare este cu totul diferit. Experienţa student-profesor este foarte liberă şi deschisă. Nu există oră fără dezbateri între studenţi şi profesori. La masterul de la St. Thomas University, studenţii citesc singuri cursul şi aplică la clasă teoria în practică, cu studiu de caz.