Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zoo Berlin, imperiul "prusacului" Knut

Publicat in Jurnalul, duminică 29 august 2010 ·

Cu cele peste 14.000 de animale adunate la un loc, Grădina Zoologică din Berlin este considerată cea mai importantă colecţie de specii din lume. Dar abia o dată cu celebrul caz Knut, ursuleţul abandonat la naştere, a devenit cea mai vizitată Grădină Zoologică din Europa şi una dintre cele mai populare atracţii turistice din lume. Invariabil, atunci când eşti, ca orice turist care se respectă, cu harta în mână pe străzile Berlinului întrebând de Grădina Zoologică, primeşti acelaşi răspuns: "Tiergarden". Sau "Tiergarden", în varianta englezească, pentru milioanele de turişti care caută anual această destinaţie. Tiergarden este cel mai mare spaţiu verde compact care se găseşte în Berlin. Cu peste cinci kilometri pătraţi de adevărată pădure şi 23 de kilometri de alei este el însuşi un adevărat monument istoric "verde".

Conceput în 1830 de arhitectul Josef Lenne, cel mai cunoscut "făuritor" de grădini al momentului, parcul a fost devastat mai întâi de bombardamentele ce au distrus Berlinul în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru ca în iarna '45-'46 să constituie principala sursă de lemn de foc pentru berlinezi. La împărţirea Berlinului în două, parcul a constituit iniţial prilej de dispută, ambele tabere dorind să-l aibă în patrimoniu. Din fericire, nu a avut soarta absurdă a atâtor mii de familii germane despărţite peste noapte de celebrul Zid al Berlinului. Parcul a rămas în partea de Vest, iar o dată cu anul 1955 au reînceput plantările de pomi, refacerea vegetaţiei, reconstrucţia aleilor, a podurilor şi a canalelor, toate după modelul arhitectural iniţial. Acum găzduieşte nu numai obiective importante precum reşedinţa preşedintelui Germaniei, monumente istorice cum este Columna Victoriei (loc unde preşedintele Obama a vorbit în faţa a peste un sfert de milion de cetăţeni în 2008), dar şi în colţul său vestic adevărata comoară prusacă, după

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 50 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 45 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 57 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 59 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°