Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teste de stres pentru băncile europene

Publicat in Timpolis, duminică 29 august 2010 ·

Comisia Europeană a Supraveghetorilor Bancari a fost mandatată, în decembrie 2009, ca, în colaborare cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi autorităţile de supraveghere din statele membre ale U.E., să deruleze un exerciţiu de testare la stres la nivelul U.E. pentru a evalua rezistenţa sistemului bancar european la posibile şocuri economice. Deşi băncile mari care operează pe piaţă au avut rezultate bune, scepticii consideră că evaluarea a fost una prea blândă şi că multe bănci ţin secret numărul creditelor neperformante. Timişul, deşi bine dezvoltat economic, nu se numără printre judeţele care stau cel mai bine din punct de vedere al ponderii creditelor neperformante.

Rezistenţa pieţei bancare, evaluată în tot spaţiul comunitar

Spre deosebire de alte studii anterioare legate de rezistenţa la şocuri economice a mediului bancar, Consiliul European a subliniat importanţa transparenţei şi a stabilit ca rezultatele ultimei evaluări să fie publicate şi mediatizate în tot spaţiul european. Rezultatele evaluării nu sunt însă relevante pentru tot mediul bancar. Pentru că, în cadrul exerciţiului, care se desfăşoară la nivel consolidat, s-a stabilit că pot participa grupurile bancare din fiecare stat membru al U.E. care acoperă cel puţin 50% din activele bancare ale ţării respective. “S-a mers pe ideea testării principalilor actori de pe piaţa bancară, care au o cotă mare din acest sector, şi o expunere la risc direct proporţională”, ne-a declarat Mugur Şteţ, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României. Astfel, la acest exerciţiu au participat 91 de grupuri bancare din 20 de ţări membre ale U.E., care deţin 65% din totalul activelor la nivelul Uniunii Europene. În aceste condiţii, România nu a derulat acest exerciţiu, însă 19 dintre cele 91 de grupuri bancare participante sunt prezente pe piaţa românească (16 subsidiare şi trei

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum o ora
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu

News.ro acum 10 ore
Guvernul Serbiei a stabilit, vineri, reintroducerea serviciului militar obligatoriu, la care se renunţase în urmă cu 14 ani, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic, care a apreciat decizia drept un pas important pentru îmbunătăţirea pregătirii de a

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Cunoscut model transsexual din Georgia, ucis la doar o zi după ce Parlamentul a adoptat legea anti-LGBTQ. „Semnal de alarmă"

Ziare.com acum 10 ore
Un cunoscut model transsexual din Georgia a fost ucis la doar o zi după ce guvernul a adoptat o lege care va impune limitări radicale ale drepturilor LGBTQ+ în țară, au anunțat autoritățile locale, scrie The Guardian. Motivele crimei nu sunt deocamd

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°