Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imagini în premieră dintr-un centru de execuţie din Japonia

Publicat in Adevarul, duminică 29 august 2010 ·

Autorităţile din Japonia, una dintre puţinele ţări democratice în care se practică pedeapsa cu moartea, au decis să permită presei accesul într-una din camerele de execuţie, pentru prima oară.

Jurnaliştii au fost invitaţi să intre într-o cameră de la Centrul de Detentie din Tokyo, aceasta fiind doar una din cele şapte astfel de camere de execuţie din Japonia.

Initiaţiva fără precedent i-a aparţinut ministrului de Justiţie, Keiko Chiba, şi a fost luată după ce aceasta a participat, luna trecută, la condamnarea la moarte a doi deţinuţi. Prin facilitarea accesului presei în acest centru, ea speră să declanşeze o dezbatere la nivel naţional cu privire la pedeapsa capitală.

Chiba a pledat în repetate rânduri pentru eliminarea pedepsei cu moartea din legislaţia japoneză, care în prezent presupune spânzurarea condamnaţilor.

În camera în care a avut acces presa nu exista ştreang, ci doar un scripete şi o trapă aflată în mijlocul camerei de execuţie, marcată cu o linie roşie. Condamnaţii cad în încăperea aflată dedesubt, unde medicii constată ulterior decesul.

Mecanismul este declanşat de unul dintre cele trei butoane dintr-o cameră alăturată, apăsate simultan de trei ofiţeri. Cu toate acestea, numai unul dintre butoane activează trapa, dar niciunul dintre gardieni nu ştie care. Asta pentru ca ofiţerii să nu ştie care dintre ei l-a omorât de fapt pe condamnat. Cele două camere sunt despărţite de o cortină albastră.

Reporterilor nu li s-a arătat acea cameră din „respect pentru gardieni şi familiile deţinuţilor”, relatează CNN. Ei au avut în schimb acces în alte încăperi implicate în procesul de execuţie, cum ar fi camera în care este apăsat butonul ce activează trapa sau o încăpere în care condamnatul poate vorbi cu un preot înainte de a fi executat, aşa cum e cea de mai jos.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 48 minute
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum 2 ore
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor. Celebritățile artei românești și bilete cu 50% reducere, doar în weekendul 17-18 mai!

HotNews acum o ora
Art Safari organizează o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie și alte nume sonore ale artei românești, în weekendul 17-18 mai, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor. Expoziția cu lucrări de artă în valoare totală

Weekend rece și mohorât în București: ploi, frig și vânt puternic

HotNews acum 58 minute
Vremea va fi neobișnuit de rece pentru luna mai în acest sfârșit de săptămână în Capitală, potrivit meteorologilor. În București, vemea se va răci vineri, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cer

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum 2 ore
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 4 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Un călugăr budist a jucat 9 milioane de dolari din banii templului la un cazinou ilegal

Mediafax acum o ora
Phra Thammachiranuwat, starețul templului Wat Rai Khing de la periferia vestică a Bangkokului, este acum în custodia autorităților. Biroul Central de Investigații (CIB) a urmărit traseul fondurilor și a descoperit că banii, în valoare de peste 300 d

Cristiano Ronaldo, al treilea an consecutiv în fruntea clasamentului Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume / Nicio femeie în Top 50

News.ro acum 3 ore
Starul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume pentru al treilea an consecutiv şi pentru a cincea oară în carieră, relatează Reuters. După transferul său la clubul saudit Al-Nass

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/18°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°