John Chrissoveloni, urmaşul unuia dintre marii bancheri ai perioadei interbelice, critică modul în care a fost gestionat Fondul. După război, comuniştii au naţionalizat şi Banca Chrissoveloni, ale cărei clădiri sunt ocupate azi inclusiv de Banca Naţională.
Moştenitorul acestora, John Chrissoveloni, nu putea fi despăgubit în natură, aşa că a devenit acţionar la Fondul Proprietatea. El este specialist în administrarea de fonduri de investiţii, fiind pregătit în acest sens în marile şcoli occidentale de profil. În această calitate, de specialist în „asset management", l-am întrebat cum vede organizarea Fondului Proprietatea şi a sistemului retrocedărilor, în general. A răspuns că i se pare „un model original şi interesant", dar are unele nedumeriri. Iată ce spune Chrissoveloni, pentru „Adevărul".
Banii nu vor fi niciodată destui
„Se face o departajare aleatorie între proprietăţile retrocedabile, în sensul că unele sunt evaluate după valoarea din momentul deposedării (1947-1949), iar altele sunt evaluate la zi, mai exact la valoarea din anul 2005. Cele din prima categorie sunt întemeiate pe Legea 10, iar celelalte - pe Legea 247, dar nu există un criteriu de departajare şi nimeni nu poate explica modul în care s-a făcut alegerea".
De notat că după criteriile din 2005 proprietatea este de câteva ori mai „scumpă" decât după cele din 1947-'49. „Dacă va trebui să le dăm tuturor foştilor proprietari despăgubiri evaluate la zi, nici în Trezoreria SUA nu s-ar găsi atâţia bani". Şi totuşi, statul român a plătit deja astfel de despăgubiri.
Decizii manageriale împotriva logicii
„Statul nu vrea să lase din mâini managementul Fondului, şi îşi numeşte oamenii pe criterii exclusiv politice, astfel că multe decizii sunt luate împotriva logicii. Cel mai bun exemplu: statul, ca acţionar, urmăreşte să scadă valoarea Fondului, în loc să acţioneze pentru c
