Acum cîteva săptămîni se lansa cu mult tam-tam noul brand de ţară al României. De la Land of choice am trecut la Explore the Carpathian Garden. De la nenumăratele choice-uri am ajuns să le recomandăm străinilor Carpaţii. Oare de ce s-au împuţinat posibilităţile turistice româneşti? Nu mai avem litoral? Nu mai avem cultură? Nu mai avem atracţiile turistice pe care le aveam anul trecut?

Ei bine, niciodată nu a existat cu adevărat posibilitatea de a alege.

Să presupunem că un austriac domiciliat în Viena vrea să-şi petreacă luna de concediu în România. Pleacă la 5 dimineaţa din Viena, cu maşina. Drumul Viena-Bucureşti are aproximativ 1100 de kilometri, din care 500 sînt pe autostrăzile austrieci şi ungureşti, iar restul de 600 sînt pe drumurile patriei. După 4 ore de condus, austriacul ajunge la graniţa cu România. El îşi va petrece următoarele 10 ore, cel puţin, la volan, evitînd cu greu gropile din asfalt, în timp ce este depăşit de şoferi profesionişti cu 120 km/h în localităţi, că deh şi Loganu’ poate. Până ajunge în Bucureşti, austriacul nostru s-a ales cu cel puţin 5 înjurături de mamă şi 3 de familie. A doua zi, după micul dejun, pe la 8 se urcă din nou la volan. Încă 240 de kilometri pînă la mare! Dupa 2 ore de stat la coadă pe centura Bucureştiului ajunge la intrarea pe Autostrada Soarelui. Pe faţa lui apare un zîmbet în timp ce se gîndeşte „aah... încă 2 ore pînă la mare! Fac o baie cum ajung!”. Se ambiţionează şi conduce cu 160 km/h, drumul fiind suficient de bun, iar amenzile mici. Din cînd în cînd îi apare în faţă cate un Volkswagen, luat la mîna a doua din Germania, care merge cu 100 km/h pe banda de accelerare. Stă austriacul cuminte, aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă, dar şoferul român nu îi face loc să depăşească (în sinea lui zice „să mă depăşească pe dreapta dacă vrea, că mie p-aici îmi place să merg”). În acest timp, în spatele austriacului