Există mai mulţi parlamentari de la PDL care se gândesc serios să voteze moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Cel puţin aşa susţine la RFI secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. El precizează că senatorii şi deputaţii din sfera Puterii trebuie "să se trezească".
Există mai mulţi parlamentari de la PDL care se gândesc serios să voteze moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Cel puţin aşa susţine la RFI secretarul general al PSD, Liviu Dragnea (audio).
El precizează că senatorii şi deputaţii din sfera Puterii trebuie să se trezească. "Sperăm ca mai mulţi parlamentari din arcul Puterii actuale să se trezească şi să susţină moţiunea de cenzură, pentru că de fapt susţin populaţia României", spune social-democratul.
Liviu Dragnea afirmă că demersul Opoziţiei ar putea fi susţinut şi de "mai mulţi parlamentari de la PDL" : "Trebuie să recunosc că mai mulţi parlamentari de la PDL şi nu numai au spus şi spun în continuare că se gândesc serios să voteze moţiunea de cenzură, pentru că ei au o problemă când merg acasă, în colegiu, le este din ce în ce mai greu să suporte reproşurile violente ale cetăţenilor, îndreptăţite, pentru nişte fapte pe care nu ei le-au generat. Oamenii nu mai vor să deconteze un rău făcut de altul".
În tabăra Puterii, vice-preşedintele PDL, Ioan Oltean a declarat, vineri, 27 august, că Opoziţia pregăteşte de un an alternativa la guvernarea actuală, dar că "până acum nu a scos nimic".
"O moţiune de cenzură înseamnă că Opoziţia doreşte să dea jos Guvernul. E consecinţa unei moţiuni care trece. Dacă vrei să dai jos un Guvern, înseamnă că vrei să vii la guvernare şi să guvernezi. Dacă eşti pregătit să guvernezi, trebuie să vii cu o alternativă la ceea ce facem noi. Opoziţia pregăteşte alternativa la guvernarea noastră de un an de zile, dar deocamdată nu a scos nimic. Aşteptăm fatidicul termen de 16 octombrie 2010, să vedem ce se va întâm