Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Gheorghe l-a anunţat pe Şumudică: "Descurcă-te cu ce ai!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 30 august 2010 ·

Dinu Gheorghe i-a transmis lui Şumi că nu va mai veni nici un atacant pînă în iarnă, cînd va încerca să-l repatrieze pe Mazilu.

Şumudică a primit o veste proastă zilele trecute. Deşi spera să-i mai fie adus încă un vîrf, antrenorul a aflat că trebuie să se mulţumească doar cu cele pe care le are acum la dispoziţie. Preşedintele executiv al giuleştenilor, Dinu Gheoghe, l-a anunţat pe tehnician că nu mai sînt bani de transferuri: "Şumi, descurcă-te cu ce ai! Pînă la iarnă nu ne mai putem permite să aducem pe nimeni".

Vestea nu i-a picat bine antrenorului de 39 de ani, mai ales că Vargas Cassio (26 de ani), adus de la Leiria pentru 700.000 de euro, continuă să dezamăgească. La Sibiu, cu Mediaş (1-0), a "reuşit" ratarea etapei, şutînd în portar din 4 metri! În afara brazilianului, în ofensivă Şumudică mai are patru variante: Herea, reprofilat din mijlocaş, plus tinerii Sburlea, Răduţă şi Dobroiu.

"Avem atacanţi suficienţi, de ce să mai aducem? Herea, Cassio, Răduţă şi Sburlea sînt suficienţi"

Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

Au pus ochii pe Mazilu

În pauza de iarnă, rapidiştii vor să dea lovitura şi să-l readucă în Grant pe Ionuţ Mazilu (28 de ani), care va intra în decembrie în ultimul an de contract cu ucrainenii de la Dnepr. De ce mutarea ar urma să se facă abia după tur? Pentru că Rapid va primi atunci 1,3 milioane de euro, din drepturile TV. "Vamă" intenţionează să folosească o parte din această sumă pentru a-l legitima pe Mazilu. Vîrful de 28 de ani s-a săturat de Ucraina şi ar agrea o revenire în România pentru a fi alături de familie.

3,7 milioane de euro a încasat Rapid în schimbul lui Mazilu în ianuarie 2008. Atacantul are acum un salariu anual de 500.000 de euro

Dinu Gheorghe i-a transmis lui Şumi că nu va mai veni nici un atacant pînă în iarnă, cîn

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°