Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă la mare cu 100 de euro

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

Peste 60 de hoteluri propun sejururi cu preţuri cuprinse între 159 de lei și 499 de lei pentru o săptămână la mare. Hotelierii sunt mulţumiţi de rezervările din prima jumătate a lunii septembrie. Cele mai multe unităţi de cazare sunt ocupate în proporţie de 80%.

Răcirea vremii nu-i descurajează pe turiştii care vor să-şi petreacă o săptămână la mare prin programul „Litoralul pentru toţi". Astfel, de mâine, sosesc la mare turiştii care au aşteptat promoţiile. În luna septembrie, preţurile practicate pe litoral scad chiar şi cu 65%, în cazul programelor speciale.

Turismul „merge" până la 15 septembrie

De pildă, la un hotel de 5 stele, un sejur de 6 nopţi cu mic-dejun costă 499 lei, iar la unul de 4 stele cu mic-dejun turiştii plătesc 399 de lei. Pentru o săptămână de vacanţă la 3 stele, cu mic-dejun, preţul este de 339 de lei, iar la 2 stele de 249 de lei. Cea mai ieftină vacanţă este la hotelurile de o stea, unde sejurul costă 159 de lei. Hotelierii sunt mulţumiţi de rezervările făcute până acum.

„Locurile prin acest program s-au vândut bine pentru prima parte a lunii septembrie, însemnând un grad de ocupare de 80% din cele 5.000 de locuri pe serie puse la dispoziţie. Din păcate, după 15 septembrie, interesul este mai scăzut, dar ofertele rămân valabile până la 15 octombrie prin agenţiile de turism din toată ţara", a declarat Traian Bădulescu, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Agenţiilor de Turism din România.

Singurul hotel de cinci stele inclus în programul „Litoralul pentru toţi" este Saturn, din staţiunea cu acelaşi nume. „Pentru prima parte a lunii septembrie, gradul de ocupare este de 70% prin acest program. Unitatea hotelieră este deschisă tot timpul anului, iar programele de reduceri ajută să atragem turişti în această parte a litoralului", a declarat Georgeta Băican, administrator al Hotelului Saturn.

Locurile de cazare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°