Fundaşul este, poate, cel mai controversat jucător produs de şcoala de fotbal braşoveană, dar şi cel mai valoros, după Tibi Ghioane sau Gabi Tamaş.
Tipic pentru fotbaliştii de valoare născuţi şi crescuţi la Braşov, nici Marius Constantin nu a făcut prea mulţi „purici" la principala echipă de fotbal a oraşului: FC Braşov. Fundaşul de fier al Rapidului şi-a făcut junioratul la echipe precum FC Ghimbav sau Postăvarul.
„A fost, poate, cea mai frumoasă perioadă a tinereţii. Pe atunci nu luam prea în serios fotbalul. Îl practicam mai mult din plăcere.
Ulterior am realizat că mă simt foarte bine pe teren şi mi-am dorit să fac, din fotbal, o meserie în adevăratul sens al cuvântului", îşi aminteşte Marius.
Părinţii nu au fost însă mulţumiţi, în totalitate, de alegerea pe care a făcut-o fotbalistul, atunci când a decis să se dedice în totalitate „sportului-rege".
„Înainte să mă concentrez numai pe fotbal, mă descurcam destul de bine şi la şcoală. Apoi, când am realizat că fotbalul e viaţa mea, uşor, uşor am neglijat şcoala şi m-am axat doar pe ceea ce îmi doream să fac cu adevărat.
Acest lucru i-a nemulţumit pe părinţi, care au vrut chiar să nu mă mai lase la fotbal. Şi-au dat însă seama că fotbalul este viaţa mea şi au renunţat la idee", povesteşte fotbalistul braşovean.
Rapidist convins
Între 2002 şi 2004, Marius Constantin a evoluat două sezoane la FC Braşov. În 2004, fundaşul braşovean a fost transferat la Rapid Bucureşti, grupare pentru care evoluează şi în prezent.
„La Rapid mă simt ca acasă. Aici am obţinut cele mai mari performanţe şi mă simt realizat din punct de vedere profesional. Este absolut normal să-mi aduc aminte cu foarte mare plăcere de evoluţia nostră din cupele europene, în 2006, atunci când am ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei.
Din păcate, tot atunci am suferit şi cea mai mare dez