Compozitorul Marcel Dragomir și solista Mihaela Mihai au acuzat juriul Festivalului „Mamaia“ de notare incorectă. Aceștia au cerut ca la la edițiile viitoare membrii juriului condus de Mădălin Voicu, care sunt an de an aceeiași, cu mici excepții, să fie schimbați.
Compozitorul Marcel Dragor a primit pentru piesa „O viață de artist“, interpretată de Mihaela Mihai premiul al III-lea. Solista a lăcrimat pe scenă după primirea premiului, cerând publicului să se ridice și să aplaude o piesă care merita mult mai mult. Mădălin Voicu a replicat că piesa lui Marcel Dragomir n-ar fi trecut nici de preselecție dacă n-ar fi fost vocea Mihaelei Mihai.
Însă, aseară, la „Mamaia“, multe piese și prestații aplaudate de public nu au primit decât premii simbolice de la juriul de specialitate.
La creație, premiul I a fost obţinut de compozitorul și textierul Dragoș Dincă, cu melodia „La umbra ta“, interpretată de Lucia Dumitrescu. Premiul al II-lea i-a revenit compozitorului Nicolae Caragia și textierei Daniela Doroftei, pentru melodia „Misterioasa mea“, interpretată de Mihai Băjenaru.
Daniela Cojocaru din Iași a plecat de la „Mamaia“ la volanul unei Skoda
Mihaela Daniela Cojocaru (25 de ani), din Iași, este marea câștigătoare a ediției nr. 40 a festivalului - după cum au votat duminică dimineață consilierii județeni din Constanța și nu juriul. Câştigătoarea a primit un autoturism Skoda. Mihaela Daniela Cojocaru se află la a doua participare la „Mamaia“, iar în acest an a interpretat melodia „Moldovean blues“, iar în finală a intrat cu piesa „Trurli“. „Am visat să cânt pe această scenă și am reușit“, spune solista, care la ora actuală se pregătește să susțină licența la canto clasic.
Cristina Vasiu, Elena Tudor și Andreea Stroe, laureatele de la Interpretare.
La secțiunea Interpretare, premiul I a fost câșt