Fostul prefect Călin Platon, arestat aseară pentru 29 de zile, susţine că a provocat accidentul, în urma căruia a murit un bebeluş de trei luni, din cauza luminii puternice. Platon conducea însă cu permisul suspendat după ce a fost prins că circula cu 120 de kilometri la oră. Martorii accidentului spun că oficialul avea viteză.
„Era la ora 6.00 seara, când soarele apunea, şi mi-a intrat în ochi, de aceea nu am putut vedea". Aşa a explicat ieri, la ieşirea din sediul poliţiei, fostul prefect Călin Platon (50 de ani) cauza accidentului în urma căruia a murit un copil de trei luni. El a repetat în faţa presei: „Regret enorm această tragedie şi nenorocire".
Citiţi şi:
Călin Platon: „Mi-a intrat soarele în ochi“
EXCLUSIV Poliţia despăgubeşte un şmecher căruia i-a luat permisul pentru că a trecut pe roşu
Fostul prefect a fost arestat aseară, pentru 29 de zile, după ce instanţa l-a audiat timp de peste două ore. Decizia judecătorilor a venit la finalul unei şedinţe care a durat aproximativ o oră. Mandatul a fost emis pentru acuzaţiile de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă şi conducere pe drumurile publice având permisul suspendat. Avocatul lui Platon a atacat decizia cu recurs. El a explicat că acuzatul putea fi cercetat în libertate, pentru că nu reprezintă „un pericol concret". În prezent inspector guvernamental, Platon riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 şi 7 ani.
Şofer vitezoman
Accidentul s-a produs, vineri, în jurul orei 18.00, pe Bulevardul 1 Decembreie 1918 din Cluj-Napoca. Platon venea cu un Volkswagen Passat din zona centrală a oraşului şi se îndrepta spre cartierul Grigorescu. Ioana Jakab (32 de ani) şi bebeluşul acesteia, Cosmin, de trei luni, care se aflau pe trecerea de pietoni au fost spulberaţi. „Consider că nu am avut viteză, dar expertiza o va spune", a declarat Platon. Pe de altă parte