Cristian Teodorescu crede (încă) în puterea societății civile. Și consideră că activarea acesteia ar putea ajuta românii să iasă din apatie.
” Cu s-ar putea exercita presiunea societăţii civile asupra politicienilor? Prin flash-mobu-uri, prin mitinguri şi prin iniţiative avînd semnături de susţinere care ar putea duce la referendumuri. (…)
Dacă vom rămîne în somnolenţa civică de azi, le vom da aripi politicienilor care îşi închipuie că ne reprezintă, deşi cei mai mulţi dintre ei nu mai reprezintă decît afacerile de partid şi pe cele personale, cu care sufocă România”, susține Cristian Teodorescu.
Îi dau dreptate: societatea civilă reprezintă o forță. Doar că al naibii politicieni și firme de PR au reușit să bulverseze bine termenul de ”societate civilă”. Numărul ONG-urilor și al fundațiilor s-ar putea să depășească numărul firmelor care funcționează la modul real, la ora actuală, în România. Și cele mai multe dintre ele sunt specializate în exerciții teoretice care, în practică, nu fac decât să consume banii publici.
Mai mult, corporațiile au împrumutat discursul societății civile. Confuzia a mers până acolo, încât am ajuns să dau peste ONG-uri înființate pentru a susține o firmă multinațională, care are în spate, ca acționari, câțiva dintre marii miliardari (în euro și dolari) ai lumii.
Și, atunci, cum faci deosebire între societatea civilă reală și cea de hârtie? Cum poți să discerni și să decizi în cunoștință de cauză cine reprezintă și cine nu cu adevărat societatea civilă.
Și dau exemplul Roșiei Montane (și pentru că e un subiect fierbinte și pentru că e un caz pe care îl cunosc foarte bine). Începând cu 2002 (data de la care opoziția față de proiectul canadienilor de la RMGC a început să se organizeze), împotriva proiectului s-au pronunțat cele mai diverse personalități, specialiști și ONG-uri. Printre aceștia: membrii Academi
