Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calentina Bălan, cea mai vârstnică alexăndreancă

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

La 102 ani, femeia are patru nepoţi şi peste 15 strănepoţi şi stră-strănepoţi. Rudele femeii spun că a moştenit longevitatea de la mama ei care trăit 105 ani.

Calentina Bălan s-a născut pe 14 martie 1908 în comuna Ţigăneşti din Teleorman. De mic copil, a muncit pe moşiile boierilor din Alexandria, iar mai târziu la CAP. S-a căsătorit la 20 de ani şi a avut patru copii, dar pe unul l-a pierdut la o vîrstă fragedă. A trăit două războaie mondiale, a schimbat regi cu preşedinţi, a văzut lumea evoluînd şi oraşele dezvoltându-se în ultimii o sută de ani. Nu mai poate să povestească foarte multe din acele vremuri pe care le-a trăit, pentru că cei 102 ani şi-au pus amprenta pe amintiri, dar i-a rămas în minte imaginea oamenilor terorizaţi de război. „ Nu spune prea multe despre acele timpuri, dar când îşi mai aduce aminte ne spune de ruşi. Că au fost oameni foarte răi şi au făcut mult rău în timul războiului” povesteşte nepotul femeii, Florian Bălan. Soţul Calentinei a murit la 50 de ani, iar doi dintre copii ei, la 70 de ani. Singura fiică care a mai rămas în viaţă are acum 77 de ani şi pare să calce pe urmele Calentinei.

A moştenit longevitatea de la mama ei

Mama Calentinei a trăit 105 ani, iar cea mai bătrână alexăndreancă are toate şansele să o depăşească. Nu a fost niciodată bolnavă, nu a fost internată în spital şi nici nu a luat medicamente. Nepotul Florina Bălan nu îţi aminteşte ca bătrâna să fi zăcut vreodată la pat. „ A fost toată viaţa o femeie activă. Noi aşa ne-o amintim. Nu s-a văitat de vreo boală”.

Rudele Calentinei nu cred că există vreun secret al longevităţii. „ Este adevărat, ea a prins vremuri când se mânca sănătosm, toate alimentele erau curate. Nu a fumat, nu a băut,a avut un regim de viaţă cât de cât sănătos. Cred că longevitatea asta s-a moştenit. Mama ei a trăit 105 ani şi probabil a mai avut în neam bunică sau străbu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 29 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°