Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„O scenă mare pentru oameni mici“

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 30 august 2010 ·

După ce ani la rând a stat în paragină şi devenise adăpost pentru oamenii străzii, Sinagoga din Făgăraş va fi în centrul atenţiei săptămâna viitoare. Tineri entuziaşti din România şi Germania vor organiza aici o piesă de teatru prin care, spun ei, vor să atragă atenţia asupra acestui lăcaş de cult. În urmă cu doi ani ,aceiaşi tineri au curăţat şi reparat sinagoga şi au organizat atunci primul lor spectacol de teatru.

„O scenă mare pentru oameni mici“. Astfel se numeşte spectacolul ce va avea loc marţi, 31 august, începând cu orele 17 la sinagoga din strada Aron Pumnul. Organizatorii evenimentului sunt tineri din România şi Germania care speră ca, prin piesa lor de teatru, să pună în evidenţă şi lăcaşul de cult evreiesc. „Va fi un spectacol în cadrul unui proiect intercultural, sponsorizat de comunitatea europeană, unde tineri între 15 şi 21 de ani pregătesc o piesă de teatru împreună, tineri atât din Germania, cât şi din România“, a spus Anton Ştefan Paşca, unul dintre organizatorii spectacolului.

Un eveniment asemănător a avut loc în urmă cu doi ani. Atunci, aceeaşi echipă implicată în proiect a încercat să redea locaşului de cult măreţia de altădată şi a oferit făgărăşenilor un spectacol inedit, un concert de muzică evreiască. „Sinagoga s-a arătat a fi un loc interesant prin istoria pe care o are şi prin ambientul pe care îl are. Şi în trecut s-a dovedit a fi un loc prielnic pentru organizare de spectacole. Cu siguranţă şi acum va fi la fel“, a mai spus Anton Paşca.

Sinagoga din Făgăraş a fost construită în anul 1870 şi a reprezentat, multă vreme, singurul loc de rugăciune al evreilor din Ţara Făgăraşului. Din cauză că numărul membrilor comunităţii evreieşti a scăzut treptat, în urmă cu aproximativ 20 de ani, sinagoga şi-a închis porţile. După aceea, a fost 0 pradă uşoară pentru răuvoitori. Aceştia au spart geamuril

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°