MINCĂ- în general bine, o uşoară ezitare în startul întâlnirii, dar o evoluţie bună pe parcurs. Nu credem că a avut vreo vină la gol, execuţia lui Sergiu Costin fiind aproape perfectă.
I.VOICU- ca evoluţie în joc nu avem ce-i reproşa, a muncit, s-a dăruit şi a făcut totul pentru echipa sa. În plan disciplinar are carenţe mari. După o simulare s-a luat în gură cu Tudor şi arăta ca o precupeaţă la piaţă.
OROS- un prim avertisment luat extrem de uşor a decis probabil la soarta partidei. A urmat firesc un al doilea, postul său fiind expus la asemenea decizii şi în final o eliminare care a dezechilibrat apărarea. Până atunci nu jucase rău, Cristi e de mult un om de bază la echipă. Atenţie la micile detalii.
RUSU- s-a „pricopsit” şi el cu o eliminare oarecum gratuită. A fost henţ, a fost intenţie şi firesc penalty şi eliminare. Ce nu ştim? Oare Mincă nu ar fi prins acel balon?
CRISTI IONESCU- un meci foarte bun făcut de Cristi. Tupeu în apărare, calm şi încredere atunci când urca în atac. Ar fi putut fi şi aproape de gol, dar a trimis departe de poartă un şut din lovitură liberă.
CHIPCIU- muncitor, disciplinat, carismatic, dar ineficient ieri. Probabil i-au luat şi adversarii seama şi nu e simplu ca la 20 de ani să duci în spate povara rezultatului meci de meci.
CRISTESCU- mai bine. S-a implicat în joc, a căutat baloane şi a fost în prim plan şi la finalizare, sau mă rog, în preajma porţii că ieri echipa noastră s-a axat mai mult pe apărare. Nervos în final, lucru care nu poate să-i aducă satisfacţii, cel mult vreo suspendare.
ILYEŞ- după o primă repriză în care a fost activ, a urmat cea de a doua când nu l-am mai văzut în joc. Vârsta, accidentările sau vreo lovitură sau din toate câte ceva. Oricum Robert se prezintă la meciuri admirabil, fiind un exemplu bun de urmat pentru mai tinerii săi colegi.
WILLIAMS- a ţinut de balon,