Circa 80% din ajutoarele de 300 de euro acordate în 2009 de autorităţile franceze străinilor repatriaţi au ajuns în posesia unor cetăţeni români, arată statisticile Oficiului francez pentru imigrarea şi integrare.
La plecarea cu avionul, străinii repatriaţi care au o situaţie materială precară primesc un ajutor de 300 de euro pentru fiecare adult şi de 100 de euro pentru fiecare copil. În 2009-2010, 12.232 de persoane au beneficiat de acest ajutor din partea Franţei. Dintre acestea, 83% sunt cetăţeni care au fost repatriaţi în România, iar 7% - în Bulgaria.
Ajutorul este acordat o singură dată, chiar dacă persoana ajunge de mai multe ori în Franţa. Se pare însă că sistemul a fost înşelat de câteva ori, unele persoane primind ajutorul în repetate rânduri.
Pentru rezolvarea acestor probleme, Oficiul pentru imigrare şi integrare doreşte ca, pe viitor, să înregistreze şi datele biometrice ale persoanelor care primesc ajutorul.
Romii din taberele ilegale, repatriaţi
Franţa a derulat o amplă campanie de repatriere a imigranţilor din tabere constituite ilegal pe teritoriul propriu. Cele mai multe dintre persoanele repatriate în 2010 au fost cetăţeni români de etnie romă (circa 4.000 de persoane), care locuiau în tabere din apropierea marilor oraşe franceze.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, susţinător al campaniei de repatriere, a fost condamnat pentru această decizie de opinia publică internaţională, dar demersul este susţinut de cei mai mulţi dintre francezi, arată sondajele recente.
Surse: Journal de dimanche, Mediafax